Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
„Mineralia“ la Brukenthal
Prima bursă-expoziţie cu vânzare de minerale din Sibiu, „Mineralia“, va avea loc în perioada 20-22 februarie, la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, unde zece colecţionari din ţară vor expune şi comercializa mii de minerale. „Mineralia“ este organizată de colecţionarii şi pasionaţii de lumea minerală din România. Rolul educativ şi cultural al unei astfel de expoziţii nu este uitat, numeroasele exponate prezentate oferind copiilor, elevilor sau studenţilor o şansă de a descoperi atât de puţin cunoscuta lume minerală. Pot fi admirate minerale şi obiecte de podoabă care provin din toate colţurile lumii: geode şi cuarţ din Brazilia, cuarţ roz din Madagascar, jad din China sau Canada, turcoaz din America de Nord, agate din Mexic, lapis lazuli din Afganistan etc.



.jpg)