Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Muzeul Colecţiilor de Artă se va redeschide în 2010
Muzeul Colecţiilor de Artă se închide, luni, pentru renovare, până la sfârşitul anului 2010, când va fi deschis integral, într-o nouă formulă expoziţională. Din cauza avansării lucrărilor de consolidare, amenajare şi climatizare la corpurile B şi C - iniţiate în iunie 2008 -, cele aproximativ 9.000 de piese de artă plastică şi decorativă care se găseau în aceste spaţii vor fi transferate în corpul A, pentru a beneficia, în acest interval, de un spaţiu adecvat, asigurat împotriva incendiilor, în condiţii de depozitare, securitate şi microclimat optime, conform Mediafax. Finanţarea lucrărilor este asigurată dintr-un împrumut oferit României de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în vederea reabilitării monumentelor istorice din ţară, şi se derulează prin Unitatea de Management a Proiectului, aflată în subordinea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Lucrările sunt estimate la aproximativ 5 milioane de euro. Din cauza închiderii Muzeului Colecţiilor de Artă, Muzeul „K. H. Zambaccian“ îşi va schimba programul de vizitare. Acesta va fi deschis de sâmbătă până miercuri şi închis în fiecare joi şi vineri. Schimbarea de orar a muzeului a fost decisă pentru a compensa faptul că Muzeul Colecţiilor de Artă era singurul din Bucureşti deschis lunea şi marţea. Muzeul „K. H. Zambaccian“ a fost recent renovat, iar expunerea a fost reorganizată. În prezent, în Corpul A al Muzeului Colecţiilor de Artă sunt expuse 14 dintre cele 44 de colecţii pe care le deţine instituţia. Muzeul deţine piese de artă românească modernă, mobilier, artă decorativă: bijuterii, sticlărie, costume, dar şi artă orientală şi extrem-orientală.



.jpg)