Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în cea mai mare parte. Ajutat de părintele Justinian și de părintele Iulian, el era motorul nevoinței duhovnicești din schit. Icoană vie a monahului-ascet, plin de râvnă și curăție, arzând în focul rugăciunii, radia lumină taborică, trăind în postiri și privegheri. Am avut ocazia să vorbesc cu Părintele Petroniu, iar una dintre convorbiri am înregistrat-o pentru o viitoare publicare.
O nouă revistă culturală
Primul număr al revistei „Experienţe culturale“ a fost lansat ieri la Oneşti, publicaţia fiind editată de Centrul de Experienţe Pedagogice şi Culturale (CEPC) din municipiu. Revista include recenzii, cronici de film, cronici muzicale şi informaţii din lumea faptului divers cultural. „Materialele publicate în acest prim număr anunţă, de asemenea, Campania «Procultura», susţinută de organizaţia noastră neguvernamentală, în parteneriat cu elevii Colegiului naţional «Grigore Moisil» din Oneşti, care a debutat luni, 1 februarie 2010“, a precizat, într-un comunicat, prof. dr. Gabriela Girmacea, preşedintele CEPC Oneşti. În numărul al doilea al revistei vor fi publicate creaţiile calificate în finala Concursului de creaţie literară „Nora Iuga“, conform Agerpres.



.jpg)