Andi i-a cerut lui Moş Crăciun sănătate pentru mama

Tata era tot tăcut şi încruntat. De când mama era bolnavă, Andi nu-l mai văzuse pe tata zâmbind. Iar acum, în seara de Ajun, părea mai supărat ca niciodată.

- Tată, nu-i aşa că Moş Crăciun poate să-mi îndeplinească orice dorinţă, dacă am fost cuminte?

- Da, puiule. Moşul o să-ţi îndeplinească orice dorinţă.

În casă mirosea plăcut, a prăjituri şi a brad, şi era cald şi bine.

-Uite, tăticule! strigă Andi. Moşul ne-a adus deja brăduţul împodobit!

Bunica zâmbi, dar tata îl certă pe băieţel, spunându-i să nu mai facă gălăgie, pentru a nu o trezi pe mama. Aşa era! Mămica era bolnavă şi avea nevoie de mult somn. Şi băiatul se întristă.

Scrisoare către Moş Crăciun

Abia aştepta să meargă în camera lui, la culcare, ca să poată, în sfârşit, să termine „scrisoarea“ pentru Moş Crăciun...

O desenase pe mama, în picioare şi sănătoasă, cu un zâmbet cald pe faţă, alături de tata şi de bunica. Mama şi tata îl ţineau de mână, iar el se uita bucuros către mămica. Acum adăugă şi brăduţul împodobit lângă ei, iar brăduţul parcă zâmbea. Desenă globuleţe de toate culorile, lumânărele, steluţe şi artificii de un galben aprins, care aruncau raze de lumină în jurul lor şi care parcă se bucurau alături de ei.

Mai privi o dată desenul, apoi îl puse pe masă, zâmbind mulţumit. Stinse lanterna şi se sui în pat. Înainte de a adormi, se gândi din nou la mama şi la faptul că singurul cadou pe care şi-l dorea de Crăciun era că mama să se facă bine.

Cel mai preţios dar de pe lume

Andi abia adormise, când în cameră începu să se mişte ceva. Din spatele ursuleţilor de pluş, ieşi un omuleţ mititel, mititel cât un deget, care, purtat pe o adiere uşoară, zbură întâi pe scaun, apoi pe masă, oprindu-se chiar pe desenul băiatului. Privi câteva clipe cu atenţie „scrisoarea“, apoi o puse într-un buzunar al hăinuţei lui verzi şi strălucitoare. Îşi trase bine pe urechi boneta care îi acoperea capul, îşi mai înfăşură o dată în jurul gâtului fulăraşul, apoi porni din nou în zbor, de data aceasta, spre Moş Crăciun.

Spiriduşul sosi în Împărăţia Zăpezii tocmai când Moşul verifica încă o dată jucăriile şi cadourile din sanie; se pregătea să plece să împartă darurile...

Omuleţul scoase „scrisoarea“ din buzunar.

- Darul pentru Andi este mai special, spuse el. Băiatul nu-şi doreşte nici o jucărie şi nici un alt lucruşor pe care i l-ai putea duce, Moş Crăciun!

Moşul se uită şi el la desenul lui Andi.

- Ai dreptate. Băieţelul nostru îşi doreşte cel mai preţios dar de pe lume: sănătatea mamei lui. Uite, n-a desenat nici un pachet sub brad, micuţul! Asta e cea mai mare dorinţă a sa!

- Pentru un astfel de dar, continuă Moş Crăciun, am nevoie de învoire specială... Trebuia să găsească o soluţie... Săniuţa zbura, uşoară, printre stele, sus, tot mai sus, către Împărăţia Cerurilor.

De vorbă cu Maica Domnului

După aproape jumătate de noapte de călătorie, Moşul se opri în faţa porţilor Împărăţiei. Îşi lăsă sania pe un norişor pufos şi alb şi intră în palat.

Maica Domnului îl întâmpină cu un zâmbet cald şi bun.

- Maică Preacurată! rosti Moş Crăciun. Vin cu sufletul deschis şi cu un gând bun.

Maica Domnului îi zâmbi din nou. Îşi amintea cum, în seara primului Crăciun, un moşneguţ nins de ani venise la ieslea în care ea îl născuse pe Iisus, purtând un sac greu în spinare. Darurile din sac le adunase Moşul de pe la casele oamenilor din Bethleem pentru că voia să-L cinstească pe Domnul şi el nu avea ce să-i ofere, în afara sufletului său bun. Şi Maica Domnului îl răsplătise, trimiţându-l să împartă darurile, în lume, copiilor care aveau mai multă nevoie şi care erau cuminţi şi ascultători.

- Maică Preacurată, continuă Moşul, ai fost întotdeauna bună cu toţi copiii lumii şi de aceea îndrăznesc să te tulbur cu rugămintea mea. Dintre toate darurile pe care trebuie să le împart, numai unul singur nu-l pot face fără ca tu să-mi dai această putere. Maica Domnului îl privi cu bunătate.

- Ştiu, Moş Crăciun. Am auzit şi eu rugăciunile lui Andi şi ştiu că îşi doreşte ca mama lui să fie din nou sănătoasă şi fericită. Îţi dau puterea de a o vindeca, pentru că este Crăciunul şi acest dar astăzi numai tu poţi să-l faci.

- Iţi mulţumesc, Maică, şi sunt sigur că îţi va mulţumi şi Andi, din toată inima lui. Te va cinsti toată viaţa prin faptele lui frumoase.

- Du-te cu bine, Moş Crăciun!

Andi şi familia fericită

Pe Andi, în ziua de Crăciun îl trezi o rază de soare, strălucitoare şi jucăuşă. Era încă foarte devreme, dar băieţelului nici nu-i trecea prin minte să mai rămână în pat.

Plin de speranţă, alergă în sufragerie. Bunica se trezise şi ea şi, aşezată pe un fotoliu, citea. Dar mama şi tata lipseau.

- Bunicuţo, unde-i mămica? întreba Andi, întristat.

Se aşteptase să-i găsească pe toţi trei în sufragerie, discutând veseli. Să se fi înşelat, oare, doamna educatoare? Să se fi înşelat, oare, toată lumea şi Moş Crăciun să nu poată îndeplini orice dorinţă?

Şi, dintr-o dată, auzi din spatele lui vocea binecunoscută şi dragă a mamei şi-şi dădu seama că nimeni nu se înşelase.

Se întoarse, fericit, şi alergă în braţele mamei, plângând de bucurie. Moş Crăciun îl ascultase şi i-o dăruise din nou pe mama.

Plângea şi tata, nevenindu-i să creadă că minunea se întâmplase. Plângea şi bunica, ascunzându-şi ochii într-un colţ de basma, fericită.

...Şi plângea şi Moş Crăciun, de bucurie şi înduioşare, pregătindu-şi din nou săniuţa de drum.

Curând, Moşul a împărţit darurile la toţi copiii lumii, aducând bucurie, zâmbete şi colinde în toate casele, chiar dacă nimeni n-a ştiut, totuşi, de ce a întârziat Moş Crăciun cu o zi. (Mihai Vasilescu, liternet.ro)