Cadoul de Paşte

Cu gândul că va primi cadoul promis de mama lui, un iepuraş, Dănuţ fusese cuminte toată Săptămăna Mare... Un iepuraş viu, de-adevăratelea! Nici nu-i venea să creadă că va avea el o atât de mare bucurie. De aceea a şi sărit să o ajute la treabă, de fiecare dată. Câte puţin, ca pentru vârsta lui. Aducea mătura sau făraşul, ducea gunoiul, aşeza încălţămintea la locul ei şi chiar ştergea masa cu buretele, încât şi mămica lui se minuna că nu mai rămânea nici o firimitură.

Dar şi clipa cănd l-a luat în braţe pentru prima dată pe Norişor - că aşa-i pusese numele iepuraşului primit de Paşte - a fost de neuitat. Parcă nu se mai sătura să-l privească. Albişor, cu ochişorii roşii ca două mărgeluţe, blând...

Deodată îi trecuse prin minte ceva care-l îngrozise:

- Dacă vecinul lui, Costel, care-i de-o vârstă cu el, dar tare iscoditor, o să i-l vadă şi o să-i ceară să se joace cu Norişor???

- Nu, aşa ceva nu se poate! îşi spuse el, şi se puse pe treabă: se duse în magazia cu lemne şi începu să aşeze într-un colţ lemnele, în aşa fel, încât să facă din ele o ascunzătoare pentru iepuraşul lui. În câteva clipite a fost gata. Intră în casă într-o fugă şi, ca să nu-l vadă Costel cum se duce cu iepuraşul în magazie, îl înveli pe acesta într-un prosop .

Ştia că are să vină Costel cu pomană, aşa că se aşeză în colţul camerei, ca să nu i se vadă bucuria pe chip.

Egoismul lui Dănuţ

Nu peste mult timp, apăru şi Costel.

- Hristos a înviat! spuse Costel tuturor celor din casă.

- Adevărat a înviat! răspunseră, într-un glas, Dănuţ şi mămica lui.

- Dănuţ, ţi-am adus ouă roşii încondeiate de mine cu cruciuliţe pe ele! spuse bucuros Costel, când mama luă farfuria şi se duse să o deşerte în bucătărie.

- Mulţumesc, dar n-am timp acum să ciocnesc cu tine!

- Să nu-mi spui că şi acum ai treabă! Doar e cea mai mare sărbătoare!

- Bineînţeles că nu, dar vreau să citesc o carte în magazia de lemne!, minţi, cu mândrie, Dănuţ.

-Tu să citeşti!?, se miră Costel. Dar tu abia cunoşti literele!

- Nu-i nimic, învăţ eu!

- Bine, atunci o lăsăm pe altă dată! zise Costel, dându-şi seama că Dănuţ îi ascunde ceva, şi plecă.

- Unde e Costel? întrebă mama, venind din bucătărie, cu farfuria golită.

- A plecat, dar mai vine el! răspunse şi Dănuţ, îndreptăndu-se grăbit spre magazie.

Era bucuros că-şi jucase bine rolul. Îl păcălise chiar şi pe Costel. Acum poate să se joace liniştit cu iepuraşul, căci nimeni n-o să i-l mai ceară.

Cotrobăi în ascunzătoare, dar... nimic.

- Unde ai dispărut Norişor? Norişoor!!!, îl strigă el din ce în ce mai speriat.

-Maaamaaa! Maaamaaa! A dispărut iepuraşul! Strigă el, amărăt, de departe.

- Păi unde l-ai lăsat?

- În magazie, pe sub lemne! Şi nu mai este! Hă, hă, hă! plăngea Dănuţ, ştergându-se la ochi.

- Înseamnă că a plecat. Trebuia să-l mai fi ţinut în casă până îi făceam o cuşcă din plasă.

- Nu, mama, că l-ar fi văzut Costel şi toată ziua mi l-ar fi cerut să se joace cu el!

-Cum ? Atât de egoist eşti? Înseamnă că ţi l-a luat îngeraşul şi l-a dat unui copil mai bun decât tine! spuse mama, întristată că fiul ei a devenit mai rău de când a primit acest cadou.

Dănuţ are nevoie de un sfat

Tocmai atunci intră şi Costel.

- Ai venit să-ţi dau farfuria goală înapoi că ai uitat-o la noi, nu-i aşa? întrebă, politicoasă, mama.

- Nu, uitaţi ce am găsit în faţa casei mele! Un iepuraş! Cred că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile şi mi l-a făcut cadou tocmai în ziua de Paşte! Nu-i aşa că e frumos, Dănuţ? Hai să ne jucăm împreună cu el, vrei? Ah, scuză-mă, am uitat că tu ai de citit în magazie şi n-ai timp de mine... zise Costel, cu vocea mai stinsă.

Imediat mama îşi dăduse seama până unde ajunsese răutatea lui Dănuţ şi, de aceea, nici nu se mai gândi să-i ceară lui Costel să-i înapoieze iepuraşul. Parcă era mai mulţumită, acum, că Dumnezeu făcuse dreptate.

În ceea ce-l priveşte pe Dănuţ... ce să facă? Să-i spună că acesta era iepuraşul lui pe care-l ascunsese în magazie?

Adică să se dea de gol că a minţit?

Şi, mai rău decât atât, acum va trebui să se prefacă cum că ar vrea să citească şi să-l lase pe Costel să plece cu iepuraşul lui.

A mai rămas o singură soluţie. Cine poate să-l sfătuiască pe Dănuţ cum să acţioneze creştineşte?

Aşteptăm, pănă la numărul următor, sfaturile voastre pentru Dănuţ. După ce va primi cel mai bun sfat de la voi, dragi copii, vom continua povestirea.