Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Înţelepciunea Sfântului Macarie
Sfântul Macarie cel Mare este unul dintre marii Sfinţi Părinţi ai pustiei. El s-a născut în părţile de nord ale Egiptului, în jurul anului 300, de aici venind şi numele de Macarie Egipteanul. A fost ucenic al Sfântului Antonie cel Mare, pornind spre deşert la vârsta de 30 de ani.
Curând, în jurul chiliei sale s-au adunat foarte mulţi călugări care doreau să ducă o viaţă curată. Cuviosul Macarie era foarte preţuit pentru bunătatea sa şi îşi iubea mult ucenicii. El ducea o viaţă aspră şi era un mare rugător. Iată ce le-a spus când aceştia
l-au întrebat cum trebuie să se roage:
- Nu trebuie să rostiţi vorbe multe, ci întindeţi mâinile şi spuneţi: Doamne, miluieşte-mă cum vrei şi cum ştii! Iar dacă ai vreo încercare: Doamne, ajută-mă! El ştie ce ne este de folos şi Se milostiveşte de noi.
Răspuns înţelept
Pe când era tânăr, Cuviosul Macarie se lupta cu slăbiciunile pe care le avea, dorind să le biruiască.
Într-o zi a pornit prin deşert pentru a culege câteva curmale.
Întâlnind un copil ce păzea animalele, l-a întrebat:
- Ce să fac, copile, că îmi este foame?!
- Mănâncă, i-a răspuns acesta.
Sfântul i-a spus apoi:
- Am mâncat şi tot îmi este foame.
- Poate că eşti ca un măgar, fiindcă vrei să rumegi neîncetat, i-a răspuns băiatul cu seriozitate.
Şi astfel, cuviosul a plecat spre chilie, înţelepţit de răspunsul unui copil.
Dragostea părintească
Într-o zi, unul dintre ucenicii Sfântului Macarie s-a îmbolnăvit. Cuviosul, aflând aceasta, s-a dus degrabă să îl vadă. Aşezându-se lângă el, l-a întrebat cu dragoste:
- Ce ţi-ai dori să mănânci?
- Mi-ar plăcea o prăjitură, a zis zâmbind cel bolnav, ştiind că nu se găsea aşa ceva în mănăstire.
Cuviosul Macarie l-a binecuvântat şi a ieşit din chilie. Şi-a luat toiagul şi a pornit spre oraşul Alexandria, care se afla la 60 de kilometri depărtare. Din puţinii bani pe care îi avea a cumpărat o prăjitură pentru ucenicul bolnav.
Abia către seară s-a întors la mănăstire. Era obosit, dar bucuros că reuşise să îi aducă puţină mângâiere ucenicului său.
