Poezii

Visul iernii

Priviţi,

cum zboară păpădia,

în timp ce falnicii ştejari

dorm duşi sub

şube albe!

Din când în când

îşi arânjează

căciula imensă

de-astrahan,

căzută pe-o

ureche.

În scânteierea genelor,

visează hore şi gângurit

de gâze-n fote roşii şi-n opinci.

Pe un covor catifelat de

violete,

gărgăriţe cu bundiţe,

mândre ca zorile

dansează vesele,

stânga, dreapta,

doi şi doi,

geamparalele-n

pas de doi.

Colindă

Colindă din ceruri venită,

Sfioasă cometă,

Baţi la fereastră

Şi ne dai de veste

Ca Sfânta Crăiasă

De Dumnezeu aleasă

Naşte pe Mesia.

Colindă fătucă

Cu cosiţa din stele

Împletită-n inele,

Hai, vino în casă

Şi te ospătează

Cu bucate calde

Din inimă date!

Mândră iarnă

Stă picior peste picior,

În catrinţă şi suman,

În veranda de cleştar,

Mândră iarnă.

Stele albastre urmăresc

Pe sub gene argintii

Firul lung

Desprins din caier.

Câlţi din nori se răsucesc

pe fuior alene.

Dragii mei,

puteţi să-mi spuneţi

pentru cine

toarce, toarce

mândra iarnă?

Tichii albe sclipitoare

pentru munţii cei chelboşi;

şi tivite cu mărgele

pentru ştejarii golaşi;

lungi peşchire de nuntaşi

pentru voi.

dragi copilaşi.

Fabulă pentru elevi inteligenţi

A fost odată-un miel aparte,

Care-a-nvăţat atâta carte,

Încât pe trupul din născare

I-au crescut colţi, şi solzi, şi ghiare –

Cum tremura odatâ, de frică,

Azi n-avea teamă de nimică,

Şi lupii toţi, din văi, şi munţi,

De frica lui, erau cuminţi –

Morala:

De-ar creşte colţi, la învăţaţi,

S-ar cuminţi atâta limbă

Cât urlă: mieii ne sunt fraţi!

Dar lăcomia nu şi-o schimbă…

Dar este drept, că poate drepţii,

Pe-o lume stând într-un cuvânt

În echilibru, foarte strâmt,

Şi-ar împuşca chiar, înţelepţii… (www.poeziipentrucopii.info)