Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Poeziile copiilor
Cu ceva vreme în urmă am primit pe adresa redacţiei o scrisoare frumoasă de la doamna profesoară Maria Ungureanu (com. Vidra, jud. Vrancea). Pe lângă gândurile bune, dânsa ne-a trimis şi câteva poezii. Iată mai jos una dintre ele! Sper să vă bucuraţi de ea, aşa cum şi doamna profesoară se bucură ori de câte ori citeşte poeziile şi gândurile voastre din această pagină.
Puterea credinţei Prin credinţă reuşeşti Pe cel rău să îl goneşti. Prin credinţă chemi la tine Pe Cel Bun şi El iar vine. Prin credinţă iei putere Şi te scapi de clipe grele. Când te rogi la Dumnezeu, El e ajutorul tău, Şi al tuturor, şi-al meu Şi te scapă de mult greu. Bogdan Ioan Macarie, cls. a III-a A, Şc. Nr. 31, Bucureşti Înv. Silvia Parga