Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Parodii din perioada comunistă la Cinemateca Română
Fundaţia Cine Remember şi Cinemateca Română organizează, în perioada 1-4 octombrie, la Cinemateca Eforie din Bucureşti, prima ediţie a Festivalului „Films for fun“, eveniment ce prezintă filme parodii, realizate în plină glorie a comunismului în URSS, Cehoslovacia, Iugoslavia. „La 20 de ani de la căderea comunismului poţi vorbi altfel despre acele vremuri. Ai ocazia să îţi aminteşti într-un mod relaxat despre epoca în care cei mai mulţi nu s-au simţit prea bine“, arată organizatorii. Filmele regizorilor Leonid Gaidai, Oldrich Lipsky, Dusan Kovacevici, Bozidar Bota Nikolici, Srdjan Dragoevici şi Slobodan Sijan, dar şi scurtmetraje ale unor cunoscuţi regizori de animaţie precum Fiodor Hitruk, Luminiţa Cazacu şi Victor Antonescu vor fi pentru prima dată prezentate publicului din România. Invitatul special al evenimentului este jurnalistul Cristian Tudor Popescu. „Films for fun“ este primul proiect din stagiunea 2009-2010 a Cinematecii Eforie.



.jpg)