Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
„Prietenii Culturii“, proiect pentru susţinerea mecenatului
Proiectul „Prietenii Culturii“, un program susţinut de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, ce îşi propune susţinerea mecenatului în România, a fost lansat luni seară, la Bucureşti, în prezenţa ministrului Theodor Paleologu. Theodor Paleologu a mai spus că o lege a mecenatului este „absolut necesară“ pentru cei care vor să dea bani pentru proiecte culturale. Prezent la eveniment, regizorul Cristian Mungiu s-a alăturat iniţiativei „Prietenii Culturii“. „Încercarea cea mai simplă pe care am vrut să o facem este să convingem statul român că cinematografia românească a fost singura generatoare de veşti bune despre România, care sunt incuantificabile“, a spus el.
„Prietenii Culturii“ este o reţea voluntară de sponsori şi mecena ai culturii şi artelor, persoane fizice şi/sau juridice. Ministerul Culturii este „nodul de reţea“ care pune în comun informaţii despre „prietenii culturii“ şi sectorul cultural din România, pentru facilitarea unor parteneriate care să diversifice şi să consolideze scena culturală, conform Mediafax. O altă campanie lansată de Ministerul Culturii este „În căutarea Cititorilor Celebri“, o campanie de promovare a lecturii în rândul tinerilor şi adolescenţilor, iniţiată de MCCPN, în parteneriat cu Librăriile Cărtureşti, Librăria Humanitas Online (www.libhumanitas.ro) şi Asociaţia „Ginger Group“. Pe durata campaniei tinerii vor putea participa la o serie de dezbateri, un atelier de confecţionat hârtie şi o seară a cărţilor. Parteneri ai campaniei sunt Compania Naţională a Imprimeriilor Coresi, Fundaţia Calea Victoriei, Fundaţia „Noi Citim“, Asociaţia Editorilor din România, conform Agerpres.



.jpg)