Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
„Raţia de libertate“, în turneu în Germania
Teatrul German de Stat Timişoara prezintă proiectul „Raţia de libertate“ - o lectură din texte literare, mărturii şi documente de istorie orală, care alcătuiesc un portret al evenimentelor din decembrie 1989, cât şi al perioadei de dinainte şi de după Revoluţia română -, mâine, la Timişoara şi, ulterior, în patru oraşe din Germania. Teatrul German de Stat Timişoara organizează o seară de lectură, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia Română, ce va avea loc mâine, de la ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat. Textele selectate înfăţişează destine individuale din socialism, evocându-se mai cu seamă influenţele sistemului politic al acelei vremi asupra vieţii private. Seara de lectură se va desfăşura exclusiv în limba germană. Textele vor fi recitate de actorii Teatrului German de Stat - Ioana Iacob, Andrea Nistor şi Alex Halka. Selecţia textelor, concepţia şi coordonarea proiectului aparţin lui Lucian M. Vărşăndan. În perioada 28 noiembrie-5 decembrie, proiectul va fi prezentat în cadrul unui turneu în Germania, în oraşele München, Nürnberg, Berlin şi Ulm, conform Mediafax.