Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Reforma începe în anul şcolar 2009-2010
Reforma curiculară va fi pusă în practică efectiv începând cu anul şcolar 2009-2010, pe baza unui document realizat de Ministerul Educaţiei, şi înseamnă, practic, o regândire a curriculumului pe formarea competenţelor-cheie, a spus ministrul Ecaterina Andronescu, conform Agerpres. „La 1 iulie vom avea prima formă a documentului, iar pe 15 iulie - forma finală, aplicabilă începând cu anul şcolar 2009-2010“, a precizat ministrul Andronescu. Ministerul Educaţiei a definitivat, împreună cu partenerii sociali, criteriile de evaluare a cadrelor didactice. Docu-mentul se va aplica tot din anul şcolar 2009-2010.



.jpg)