Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
- Obiectiv Brăila semnalează sărbătorirea Nașterii Domnului de către miile de ruşi lipoveni din Pisc şi din tot judeţul Brăila, credincioși de rit vechi. Slujba de la Catedrala „Naşterea Maicii Domnului” din Pisc a fost oficiată de IPS Leonte, Mitropolitul credincioşilor de rit vechi de pretutindeni. Îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, credincioşii au mers la biserică şi au stat apoi la masa de Crăciun. Copiii lipovenilor au mers cu colindul, pe care-l cântă în faţa icoanelor moştenite de la străbuni.
- Continuă relatările despre Bobotează. Monitorul de Suceava scrie că preoții, pompierii voluntari şi credincioşi din Bosanci s-au aflat în procesiune de sfinţire în comună, în ziua Botezului Domnului. În ciuda zăpezii abundente căzute peste noapte, sute de credincioşi s-au strâns şi în acest an în curtea Bisericii „Sfântul Gheorghe” din comuna Bosanci, pentru a participa la slujba de Bobotează şi a lua acasă apa sfinţită. Pompierii voluntari au venit îmbrăcaţi în costumele lor specifice, purtând steagul Societăţii Pompierilor Voluntari din Bosanci, care datează din anul 1893. Ei au reușit în fiecare an, în ciuda condițiilor uneori vitrege, să ridice altarele cu cruci de gheaţă la toate locașurile de cult ortodox din comuna Bosanci și nu numai. În zilele dinaintea Bobotezei, pe ger şi vânt, localnicii şi pompierii voluntari din Bosanci au reușit fasonarea crucilor din gheață, care îi apără de foc şi de alte rele de-a lungul întregului an. Este un obicei vechi, de peste 130 de ani, pe care bosâncenii l-au păstrat cu sfinţenie.
- Romanian Global News anunță că, la praznicul Botezului Domnului, PS Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a oficiat Sfânta Liturghie în biserica românească din Göteborg, Suedia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Ca în fiecare an, Părintele Episcop Macarie a condus procesiunea de la biserică la țărmul Mării Nordului, unde a aruncat Sfânta Cruce, pe care mai mulți tineri înotători au ridicat-o din apa mării. PS Macarie le-a oferit daruri celor care s-au scufundat în apă, dar și copiilor prezenți la procesiune, exprimându-și bucuria că și anul acesta apele Nordului au primit binecuvântarea Iordanului: „Aruncarea și ridicarea crucii din ape, acum la prăznuirea Botezului Domnului, semnifică intrarea și ieșirea Mântuitorului cu preacuratul Său trup din apele Iordanului. Apa fiind seva universului și a elementelor cosmice, întreaga fire se sfințește acum prin agheasma Bobotezei”.