Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Teatru de păpuşi românesc, la Praga
Spectacolele „Furtuna“ şi „Punguţa cu doi bani“, producţii ale Teatrului „Luceafărul“ din Iaşi, vor fi prezentate la Festivalul Internaţional al Marionetelor din Praga. Jocul la vedere al actorilor în „Furtuna“, marionetele supradimensionate, muzica, mişcarea, imaginea scenică sunt mijloacele de expresie artistică cu care a jonglat echipa de realizatori. Spectacolul, în regia lui Bogdan Drăgulescu, va fi jucat pe 24 mai, pe scena Bibliotecii Municipale. „Punguţa cu doi bani“ va fi pe 31 mai, la Teatrul Karlova şi este unul dintre cele mai longevive ale teatrului ieşean. La Praga vor mai fi prezente trupe din Polonia, Suedia, Slovenia, Franţa, Germania, Cehia, Cipru, Ungaria, Italia, Spania, Thailanda, Brazilia, Chile, Iran, Venezuela. Participarea în cadrul Festivalului este finanţată de Institutul Cultural Român prin Programul „Cantemir“.



.jpg)