Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Vacanţă şcolară cu olimpiade naţionale
Aproximativ 420 de elevi din toată ţara participă la Olimpiada naţională a disciplinelor tehnologice, competiţie care a început ieri, la Târgu Mureş, conform Mediafax. Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş organizează etapa naţională a Olimpiadei la disciplinele tehnologice „Tehnic III“, unde participă peste 400 de elevi care se vor întrece, până joi, în calificările profesionale de tehnician în automatizări, tehnician în instalaţii electrice, tehnician în telecomunicaţii, tehnician electromecanic, tehnician electrotehnist şi tehnician operator tehnică de calcul. În competiţie sunt înscrise delegaţii din toate judeţele ţării, însumând 420 de elevi, 42 de însoţitori şi 50 de membri ai comisiei centrale.
Proba scrisă este susţinută la Colegiul Economic „Transilvania“, iar cea practică la Grupurile Şcolare „Gheorghe Şincai“, „Traian Vuia“ şi „Electromureş“, toate din Târgu Mureş, în timp ce delegaţiile vor fi cazate la internatele Colegiului Economic „Transilvania“, Liceului Pedagogic „Mihai Eminescu“ şi Colegiului Agricol „Traian Săvulescu“, de asemenea, din Târgu Mureş. Deschiderea oficială a olimpiadei a avut loc ieri, începând cu ora 17:00, la Palatul Culturii din Târgu Mureş, iar festivitatea de premiere va avea loc joi, la ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenţilor „Mihai Eminescu“ din municipiu. De asemenea, 240 de elevi din toate judeţele ţării participă, începând de ieri, la Braşov, la Olimpiada Naţională de Biologie. Cele două probe, teoretică şi practică, se desfăşoară la Colegiul Naţional de Ştiinţele Naturii „Emil Racoviţă“, iar festivitatea de premiere va avea loc la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna“. Inspectorul de specialitate din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, Ioan Cotleanu, a spus că festivitatea de premiere va avea loc mâine sau joi, în funcţie de numărul contestaţiilor. Tot joi va avea loc şi proba de baraj pentru alegerea lotului olimpic de biologie.