Familia, unitatea de bază a culturii românești

Românii trebuie să îşi apere principiile fundamentale după care au vieţuit sute de ani, chiar peste un mileniu și jumătate, dacă vor să îşi păstreze conştiinţa etnică şi identitară. „Eu mă tem că în educaţia omului modern, din dorinţa de a fi la fel cu o parte a culturii europene, reperele profunde specific româneşti sunt date deoparte. Această tentativă de topire într-un amalgam cultural şi de cultivare a diversităţii în detrimentul unităţii şi coeziunii de grup identitar etnic nu are întotdeauna urmări foarte bune”, afirmă acad. Sabina Ispas. Dacă am păstrat aceste norme atestate din perioada feudală, le-am înțeles sensurile și le-am conștientizat, înseamnă că ne-am păstrat, lucid și din proprie voință, identitatea, ceea ce este un lucru foarte bun, spune aceasta.

Doamnă academician Sabina Ispas, cum s-a schimbat de-a lungul timpului familia din societatea românească?

Familia este unitatea de bază a întregii culturi românești, tradițională și contemporană. Întemeierea ei se sprijină pe una dintre instituțiile fundamentale ale civilizației românești, care este căsătoria. Vechimea celor două concepte - sensurile, valorile lor, chiar și atunci când sunt utilizate metaforic sau alegoric - este ușor de dovedit, dacă avem în vedere că majoritatea termenilor folosiți în cadrul celor două complexe culturale au origine latină. Acest fapt dovedește că ele sunt prezente, în viața colectivităților noastre, încă de la formarea poporului, limbii și culturii românești care sunt, în esența lor, de origine latină. Întregul sistem al culturii româneşti se bazează pe ceea ce numim „familie”. Dacă există un sistem care a rezistat, în timp, în fața tuturor agresiunilor, acela este familia. În general, familia în toată alcătuirea ei, cu sarcini bine precizate, normate conform modelului aflat în structura identității românești, a rămas în cadre bine statornicite; ea continuă să fie în societatea românească contemporană un reper foarte important pentru comportamentul social şi pentru toate acţiunile individuale și de grup. Conceptul de familie se poate spune că face parte din reperele de identitate ale românilor.

Cine erau cei doi membri ai familiei în cultura populară?

În spaţiul românesc, nici o manifestare, nici o exprimare verbală ori fapt ritual nu lasă loc, niciodată, unei alte accepţii a ideii de familie decât cea alcătuită din femeie și bărbat, cu toți cei care au precedat această celulă și cei care îi urmează. Familia și căsătoria sunt reglementate de norme și modele care au valoare de lege. În cadrul familiei au loc cele trei momente esențiale ale vieții omului pe care etnologii le încadrează în așa-numitul „ciclu al vieții de familie”: nașterea, căsătoria şi moartea. Fiecare dintre momentele acestea „de trecere” are drept actanți femeile și bărbații, fiecare cu roluri și obligații foarte strict statutate.

Care era în trecut sensul cuvântului „femeie”?

În textele vechi, sensul cuvântului „femeie” este de „familie”. Cuvântul provenit din latină este întâlnit în texte românești din medievalitatea târzie. Sunt foarte subtile evoluţia ulterioară a sensului şi transferul de sens. Mama familiei viitoare era femeia, ea încorpora sensul de familie. Rolurile femeii și ale bărbatului sunt complementare şi deosebit de bine echilibrate la nivelul sarcinilor de toate tipurile: sociale, rituale, gospodăreşti şi de procreare. Toate acestea alcătuiesc un sistem cultural pe care s-a bazat românitatea până astăzi. La baza acestui sistem stă relaţia dintre femeie şi bărbat, încheiată în cadrul căsătoriei, care dă naştere unei noi familii şi aşa mai departe. Aşa a progresat societatea noastră.

Există voci care spun că societatea românească ar fi retrogradă, pentru că apără familia alcătuită dintr-un bărbat şi o femeie. Ce părere aveți?

Am văzut că unele persoane privesc cu circumspecţie, uneori comentează cinic, normele socie­tății românești, socotind-o patriarhală. Acest neam, care a supravieţuit în istorie timp de un mileniu şi jumătate, respectând normele, dând dovadă de o statornicie deosebită faţă de teritoriu şi o capacitate deosebită de a funcţiona în calitate de grup, cred că ar trebui apreciat. Pentru că e greu să găseşti în Europa o cultură care să aibă unitatea culturii române, la nord şi la sud de Dunăre, în toate provinciile istorice. Această unitate se bazează pe un sistem de sisteme, care este cultura populară sau, mai corect spus, cultura profundă a neamului românesc. Acest sistem a slujit grupurile de români, indiferent care a fost istoria lor, şi i-a dat identitatea.

Un artificiu administrativ poate schimba norma socială după care s-a ghidat un neam timp de aproape două milenii?

Cred că nu e deloc util pentru românitate, nu este recomandabil nici măcar pentru modernitatea mileniului al III-lea, introducerea cu o subtilitate agresivă a unor modificări în definirea familiei, care elimină din toate formele de expresie ale culturii noastre istoria exprimată în „legea veche”. Există, de exemplu, scrieri vechi de protocol din perioada medievală care descriu cum se desfăşurau căsătoriile la curţile domneşti. În toate acestea există întotdeauna o secvență care se desfășoară în grupul de femei, căreia îi aparține mireasa, și o parte a ceremonialelor care se petrece în cadrul grupului de bărbați, amândouă aflate în relație de complementaritate, căci una fără alta nu se poate. Orice încercare de a elimina aceste foarte precise norme, printr-un artificiu administrativ, nu face decât să taie accesul la istoria culturală de până acum şi, până la urmă, să contribuie la distrugerea modelului etnic profund.

Există o legătură între familie şi conştiinţa identitară?

Românii trebuie să îşi apere principiile fundamentale după care au vieţuit sute de ani, chiar peste un mileniu și jumătate, dacă vor să îşi păstreze conştiinţa etnică şi identitară. Eu mă tem că în educaţia omului modern, din dorinţa de a imita şi de a fi la fel cu o parte a culturii europene, reperele acestea profunde specific româneşti sunt date deoparte. Această tentativă de topire într-un amalgam cultural şi de cultivare a diversităţii în detrimentul unităţii şi coeziunii de grup identitar etnic nu are întotdeauna urmări foarte bune. Cred că această normă profundă, care este norma populară, este privită - de anumite categorii de intelectuali și grupuri de „avangardă” - ca un fapt exotic, patriarhal, care nu este necesar să fie respectat. Comentăm această normă în literatura sociologică sau o „jucăm” pe scenă într-o piesă de teatru, neacordându-i importanţa cuvenită. Toate aceste atitudini ale intelectualilor care doresc să semene foarte mult cu „ceilalţi” și să-și ignore „sinele” etnic au făcut să fie eliminate din informaţia publică normele pe care se bizuia conceptul de românitate, cu toate formele de exprimare. Dacă am păstrat aceste norme atestate în perioada feudală, le-am înțeles sensurile și le-am conștientizat, înseamnă că ne-am păstrat, lucid și din proprie voință, identitatea, ceea ce este un lucru foarte bun.

Consideraţi că suntem pregătiţi pentru referendumul din 6-7 octombrie, când suntem chemaţi să votăm pentru una sau altă definiţie a familiei?

Eu sunt convinsă că jumătate din populaţie nu înţelege de ce trebuie să fie discutat conceptul de familie. Deoarece „familia” pentru ei este ceva foarte limpede, nu s-a pus niciodată în discuţie și nu a avut nimeni nici o nedumerire referitoare la sensul conceptului. Şi nu poţi ca dintr-o dată să aduci în faţa oamenilor o problemă la care n-au reflectat anterior. La o asemenea problemă trebuie să te gândești multă vreme, spre a se vedea în ce fel se armonizează această nouă definiţie cu concepţiile şi definiţiile profunde. Mă refer la impunerea unei terminologii a familiei sub formă de lege și raportarea la modelul ori norma populară. Dacă omul nu a înţeles despre ce este vorba, habar nu are de ce trebuie să îşi pună aceste probleme; pentru el sunt „false probleme” şi, desigur, de aici apar foarte multe nedumeriri, devieri şi chiar agresiuni. Este atitudinea unor comunități care au fost bine apărate, care au trăit echilibrat în cadrul acestor norme.

Pentru că, de fapt, în existența lor nu era nimic care să le facă să se îndoiască de adevărul acelor norme. Acele norme reglementau modul de viaţă al oamenilor cărora le erau asigurate stabilitatea, coerenţa şi securitatea.