Pictura care înfățișează tăcerea prin imagini

Spunea Sfântul Vasile cel Mare: „Ceea ce cuvântul împărtăşeşte prin auz, pictura arată în tăcere prin imagine”. În tăcerea frescei din biserica satului Viișoara, din județul Constanța, pictată de zugravul argeșean Vasile Ivănescu, am descoperit ceea ce cuvântul împărtășește prin auz. Adică mărturisirea că Dumnezeu S-a făcut om (Ioan 1, 14). Iar Chipul Acestuia este mărturie a Întrupării Sale adevărate, reale şi nu închipuite. Tocmai pentru aceasta, icoana mai este numită adesea și „teologie în imagine”.

O deplasare în Arhiepiscopia Tomisului ne-a purtat pașii și în Parohia Viișoara, unde aveam să ne umplem de taina și frumusețea aparte a frescei bisericii satului, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. O lucrare mai nouă a regretatului pictor argeșean Vasile Ivănescu, zugravul care „a turnat” în culoare și formă ceea ce spunea psalmistul: „Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: ce este omul că-Ţi aduci aminte de el?… Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!” (Psalm 3, 8-9).

Satul omorât de ciumă

Satul Viișoara apare pentru prima oară în documente cu numele turcesc Caceamac. Din cauza ciumei, populația turcească a murit în cea mai mare parte, iar așezării i s-a dat foc. Supra­vie­țui­torii s-au instalat în partea de sud a actualei vetre a satului, iar în cea de nord s-au stabilit români păstori sibieni, care aveau să devină majoritari, trăind alături de turcii și tătarii care mai existau în localitate. Din 1926 satul se numește Viișoara, după numeroasele vii care înconjurau localitatea. Biserica a fost ridicată în 1898, în numai nouă luni. Prima pictură a fost executată de Nicu Stoienescu, din Râmnicu Sărat, în 1899. În timpul Primului Război Mondial, aceasta a fost grav deteriorată, și abia între 1980 și 1981 biserica a fost repictată de Vasile Ivănescu. Un artist foarte cunoscut al timpului și foarte apreciat în Dobrogea, unde a zugrăvit mai multe locașuri, printre care și pe cel din Tropaisar.

Permanenta stare de înnoire

Ceea ce face vizibilă această pictură de la Viișoara este lucrarea unei mâini nevăzute care înfăţişează creația în permanenta ei stare de înnoire, exprimată în forme, linii și culori ce sugerează în acelaşi timp starea lumii viitoare. Sfinții și îngerii lui Vasile Ivănescu, decupați parcă din tiparul ima­ginar al satului argeșean, sugerează, suficient şi limpede, deplinul chip al veacului ce va să fie şi aprinde în inimile noastre râvna după această stare, după această „frumuseţe dintâi” sau „chip dintâi”. De aceea, privind ansamblul pictural îți vine să spui: „Am văzut pe Dumnezeu în faţă şi mântuit a fost sufletul meu” (Facerea 32, 30). Prin icoanele acestei fresce, ne împărtăşim din aceeaşi sfinţire de la Dumnezeu ca şi cei care sunt „prietenii Lui” (Ioan 15, 14).

Nu poți să nu trăiești sentimentul unei comuniuni, adică al integrării totale, copleșitoare, în lucrarea mâinilor lui Dumnezeu. Totodată, nu poți să nu remarci o anume simplitate a chipurilor, de factură populară, deși aureolele perlate ale sfinților și îngerilor par a-i îmbogăți și mai mult în lumină, siguranță și iubire. Ieșind din biserică, ești îndemnat să cercetezi cu mai mare grijă cerul și lumea, pământul și pomii, soarele și luna, universul ce te înconjoară, și să te întrebi, și să răspunzi: „Cine a fost cel dintâi care a făcut icoana?” Însuşi Dumnezeu, chipul cu totul asemenea veşniciei Lui, cum spune și Sfânta Scriptură: „Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura” (Coloseni 1, 15).

Aflându-L pe Însuși Dumnezeu

Sfinții, arhanghelii, heruvimii și serafimii zugrăviți în această biserică poartă în frumusețea lor și taina vechilor icoane de vatră, pe care, cu siguranță, Vasile Ivănescu le-a cunoscut. Icoane care au fost şi rămân acte de credinţă, mărturii ale unei trăiri profunde şi originale a sacrului de către românul simplu, ancorat cu toată fiinţa lui în lumea cerului şi a pământului. Prin icoanele ansamblului mural din biserica satului Viișoara, ca și prin Sfânta Scriptură, nu aflăm doar ceva despre Dumnezeu, ci Îl aflăm pe Însuși Dumnezeu. Ele nu sunt doar reprezentări ale dumnezeirii, ci și semn al participării noastre la viața dumnezeiască. Ele sunt o mărturie a cunoașterii concrete, practice, a sfințirii corpului nostru omenesc, o expresie exterioară a stării de transfigurare a omului, a sfințirii lui în lumina divină necreată. Strălucirea de lumină care apare în aceste icoane aureolate este reprezentarea picturală exactă a manifestării reale a luminii spirituale. De aceea, ca toate icoanele, și acestea de la Viișoara, prin starea duhovnicească pe care ne-o creează, contribuie la desă­vârșirea noastră lăuntrică. Întreaga lume văzută reprezentată în icoană se schimbă, devine ima­ginea unității viitoare a întregii creații, împărăția Duhului Sfânt. Sau, altfel spus, noua ordine din noua creație, „cer nou și pământ nou”, cum zice Apocalipsa.

Am părăsit biserica din Viișoara cu sentimentul unei împliniri pe care am descoperit-o și în slujirea părintelui paroh Dănuț Costan. Căci, privind sfinții zugrăviții în icoane, cu atât mai vii vor fi în faţa noastră, reînviindu-ne memoria şi dorul de prototipul lor. De aceea, le vom săruta şi le vom da închinarea noastră cinstită și vom adora, deplin, după credinţa noastră, firea dumnezeiască.