Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Prin grija Bisericii, ajutor și mângâiere pentru copii
Grija față de copiii sărmani este un act de filantropie. Uneori, din diverse motive, familia, care are vocația de a fi cu adevărat „biserica de acasă”, nu se ridică la nivelul acestui statut. Destrămarea ei, sărăcia, șomajul, plecarea părinților la muncă în străinătate, delincvența și violența juvenilă, nesiguranța zilei, incertitudinea viitorului marchează negativ dezvoltarea copiilor. De aceea, Biserica se deschide pentru ei oferindu-le ajutor și mângâiere. Lucru pe care îl face și în cadrul Centrului de zi pentru copii „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Zalău.
Cu fiecare copil care intră în viața noastră, lumea se reînnoiește, iar Dumnezeu ne transmite că încă nu este dezamăgit de noi. De aceea, această permanentă înviere prin copii capătă sensuri și valori fundamentale care, într-un fel anume, ne leagă deopotrivă de lume și de cer. Iată de ce este important ca ei, copiii, să se identifice într-o familie ca purtători de viitor. Nu de puține ori însă acest lucru nu se întâmplă și ei sunt abandonați, neglijați sau din cauza sărăciei sunt lipsiți de condițiile elementare de a se educa și de a evolua. În acest punct în care legătura lor cu viitorul se frânge, Biserica este chemată să intervină și să le „netezească”, după posibilitățile ei, calea spre mâine.
Inițiativa unui preot
Din asemenea considerente a demarat și inițiativa părintelui Ștefan Lucaciu, de la Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan”, din Protopopiatul Zalău, Episcopia Sălajului, de a se așeza cu slujirea sfinției sale în sprijinul și ajutorarea unor copii sărmani din comunitate.
„În anul 2012, episcopia noastră m-a delegat să merg la Alba Iulia la o întâlnire cu responsabilii cu activitatea socială din toată Patriarhia Română. Văzând ce s-a realizat acolo prin osteneala Asociației «Filantropia Ortodoxă» din acea eparhie, am rămas foarte impresionat. După ce am vizitat vreo zece așezăminte sociale ale asociației respective, m-am gândit să facem și la Zalău ceva asemănător”, ne mărturisește părintele Lucaciu.
Astfel s-au pus bazele unei activități social-filantropice care astăzi se bucură de respect și admirație, dar și de rezultate pe măsura eforturilor Bisericii.
„După ce administrația episcopiei noastre s-a mutat într-o clădire nouă, fostul spațiu din oraș în care activase până atunci l-am preluat eu și acolo am organizat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, acest centru de zi pentru copii. După multe demersuri, în 2013, am primit toate autorizațiile necesare bunei desfășurări a activității. Am încheiat apoi un protocol cu primăria municipiului, care ne plătește masa pentru 20 de copii care provin din familii defavorizate, în sistem catering. Fiecare copil care ajunge în centru are un dosar avizat de Direcția de Asistență Socială a municipiului Zalău. Mulți dintre ei sunt orfani de un părinte, alții provin din familii destrămate, alții din familii cu mulți copii; sunt de etnii și confesiuni diferite, dar lucrul acesta pentru noi nu contează”, ne mărturisește părintele coordonator al centrului Ștefan Lucaciu.
Implicare responsabilă
Prin înființarea Centrului de zi pentru copii din Zalău se urmărește, în primul rând, prevenirea abandonului școlar. „Sunt elevi până la clasa a VII-a. Unii dintre ei când au venit la noi nici nu știau să citească”, ne spune părintele Lucaciu.
La data la care am vizitat obiectivul, deși era vacanță, unii dintre copii continuau să vină la centru, unde desfășoară diferite activități, văd filme, socializează supravegheați de personal de specialitate angajat.
Dacă Primăria municipiului Zalău acoperă cheltuielile cu mâncarea, Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” s-a angajat să suporte toate cheltuielile curente: gaz, electricitate, apă etc. Iar prin grija Protopopiatului Zalău se asigură salariul pentru trei posturi neclericale de deservenți: un asistent social, un coordonator și un pedagog.
„Centrul funcționează așadar de patru ani. Copiii vin aici după cursurile de la școala din apropiere, iau masa de prânz, apoi, după o mică pauză, își fac temele, fac meditații. Spre seară iau cina, după care merg la domiciile lor. Rezultatele sunt evidente. Centrul este foarte apreciat. Au venit mulți să vadă, să cunoască și să se inspire din activitatea noastră. Chiar și din Germania și din Olanda am avut oaspeți, apoi oficialități din municipiu și de la județ și, evident, reprezentanții episcopiei noastre”, ne mai spune părintele.
Dar activitatea centrului nu se rezumă la programul strict asumat, despre care am vorbit, ci cuprinde și relaxarea copiilor. În acest sens, se organizează excursii în mai multe locuri din județ, la Grădina Botanică din Jibou, la muzeul din Zalău, în parcul central din Cluj, se vizitează biserici și mănăstiri.
„Pe lângă acestea, în fiecare semestru, desfășurăm programe artistice, la care participă părinții și alți invitați, televiziunea locală. Facem de asemenea cateheze, dar avem și voluntari, profesori de engleză, de limba română, de matematică, de pictură, care vin și lucrează în beneficiul copiilor”, ne mai mărturisește părintele Ștefan Lucaciu, coordonatorul centrului social.
Iată cum, prin slujire angajată și responsabilă, complementaritatea funciară dintre Biserică și Școală se reeditează constant, în formule mereu noi, actualizate, Biserica însăși devenind familie, „netezind”, după posibilitățile ei, calea spre mâine a copiilor sărmani, pentru ca și ei să se poată identifica drept purtători de viitor.