„Să apărăm familia, libertatea de a fi creştini”

Căsătoria s-a realizat dintotdeauna între un bărbat și o femeie, printr-un acord care, prin natura sa, este rânduit pentru procrearea și educarea copiilor rezultați, precum și pentru unitatea și bunăstarea familiei. De aceea, poporul creştin nu trebuie să accepte ca statul să se transforme în agent ideologic şi politic anticreştin, la presiunea unor minorităţi ideologice şi sexuale, afirmă Mihai Gheorghiu, președintele Coaliției pentru Familie. Potrivit acestuia, viaţa noastră nu se poate desfăşura în parametrii ideologici şi social-politici dictaţi de către minorităţi anticreştine, care dobândesc ilegitim o putere disproporţionată faţă de ponderea lor reală în societate.

Care sunt consecințele acceptării alternativelor la familie, precum şi la căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, pretinse azi ca normalitate pe plan social și general uman?

Căsătoria s-a realizat dintotdeauna între un bărbat și o femeie, printr-un acord care, prin natura sa, este rânduit pentru procrearea și educarea copiilor rezultați, precum și pentru unitatea și bunăstarea familiei. Cei care promovează „căsătoria” între persoane de același sex propun ceva ce neagă diferențele biologice, fiziologice și psihologice între bărbați și femei, ființe complementare care se completează reciproc prin căsătorie. De asemenea, ei neagă scopul principal, specific căsătoriei, și anume perpetuarea speciei umane și creșterea copiilor. Un copil aflat într-o astfel de căsătorie va fi întotdeauna lipsit de modelul a ceea ce înseamnă să fii mamă sau tată.

Prin legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex, statul devine promotorul activ al acesteia: le cere funcționarilor publici să oficieze noile ceremonii civile, ordonă școlilor să le predea copiilor „normalitatea” acestei căsătorii și pedepsește pe orice funcționar public dezaprobator.

În sfera privată, părinții care obiectează își vor vedea copiii expuși mai mult ca niciodată acestei noi „moralități” și forțați să accepte acest lucru contrar voinței lor. Astfel de lucruri deja se petrec în unele țări. Legalizarea „căsătoriilor” homosexuale deschide ușa legalizării și pentru alte tipuri de „noi drepturi ale omului”. Aceleași argumente uzitate pentru a justifica recunoașterea „căsătoriei” între persoane de același sex pot fi folosite și pentru a solicita protecție legală pentru orice practici sexuale sau relații unde există consens: poligamie, relații incestuoase sau pedofilie, oricare alt mod de „legătură de iubire” pe care ar alege-o unii. În unele țări occidentale, există deja un curent în favoarea normalizării pedofiliei și poligamiei.

Ce înseamnă să negăm datul biologic, identitatea noastră de gen și să considerăm că, sexual, putem fi ceea ce dorim și simțim?

Revoluţia sexuală globală propusă nouă de anumite organisme internaţionale vizează schimbarea structurii de profunzime a fiinţei umane. Este un proiect gigant de reeducare culturală şi socială. Dictatul ideologic actual, al corectitudinii politice universale, spune că nu există o fire a lucrurilor şi nici creaţie, ci numai interpretarea noastră a faptelor, evenimentelor, ceea ce înseamnă că realitatea însăşi este o imagine care poate fi oricând deconstruită şi reconstruită la infinit. Cu alte cuvinte, nu există o natură a omului, există numai o „conservă” conceptuală care poate fi „umplută” cu orice. Astăzi accentul este pus pe emanciparea sexuală totală, pe reprimarea oricărei pudori, pe aneantizarea ruşinii, pe eliminarea oricărui tabu sexual sau moral.

Familia, în această interpretare, este o „închisoare” a omului, o limitare a libertăţii sale originare, familia trebuie deci abolită. Familia este celula care reproduce morala naturală elementară, dar şi pe cea creştină, deci trebuie deconstruită, refuzată. Copilul trebuie livrat statului, educaţiei dictate de acesta, educaţie ideologică, realizată împotriva familiei. Acestea nu sunt lucruri abstracte, ci purul adevăr, ceva ce a devenit loc comun, experienţă cotidiană în statele din Occident. Introducerea educaţiei sexuale în anii ‘70 ai secolului trecut a pregătit îndelung terenul pentru revoluţia sexuală de astăzi. Obiectivul îl reprezintă copiii, reeducarea lor, ruperea de morala familială, de religie. Avem exemplul clar în ceea ce deja am aflat cu privire la Barnervernet, o poliţie a statului menită să reeduce părinţii şi copiii, să facă ca şi cum copiii ar fi ai statului, doar temporar „concesionaţi” familiei.

Mai e posibilă salvarea identității de gen ca bărbat și femeie, a moralei, a familiei, a Bisericii și a sfințeniei vieții?

​S​untem cu toţii într-o situaţie foarte gravă. Situaţia în care minorităţi agresive şi tenace, fără nici o legitimitate democratică, îşi impun agenda ideologică, nu atât societăţii, cât statului, pe care urmăresc să-l transforme într-un agent eficace al unei revoluţii antropologice de proporţii, fără precedent. Se urmărește, astfel, instaurarea unui regim ideologic totalitar, la o „teocraţie atee” a unei birocraţii rupte de orice responsabilitate politică, instaurată ea însăşi prin dictat administrativ şi juridic. Trăim, în mod ciudat, pe o turnură a spiralei istoriei în care marxismul mort revine ca spectru al unei noi revoluţii. De data aceasta nu a proletariatului şi a partidului comunist ca mesia istoric şi ideologic, ci ca revoluţie a elitei tehnoştiinţei mondiale şi a elitei corporatiste mondiale. Trebuie să ne apărăm libertatea de a fi creştini, libertatea copiilor noştri, a familiilor noastre. Chipul României este chipul copiilor noştri. Dacă acest chip este sluţit, lovit, nu va mai rămâne nimic de apărat sau de făcut. Pentru ei trebuie să stăm încă în picioare şi să afirmăm demnitatea de a fi liberi. A avea o identitate înseamnă a avea rădăcini, a avea trecut, a avea o patrie, a primi o moştenire şi a lăsa o moştenire. A fi de nicăieri, a aspira la a deveni o fiinţă neutră, vidată de memorie, o fiinţă bionică, un element virtual al tehnosferei, înseamnă a aspira la ­neant. ​Pentru noi, creştinii ortodocşi, există ​Biserica rugătoare, există salvare şi sens al istoriei şi mila Mântuitorului care se pogoară asupra noastră şi a lumii întregi.

Ce presupune acest concept, invocat la orice pas în societate, cel de tole­ranță?

Conceptul de toleranţă şi toleranţa ca atare sunt manipulate într-un context ideologic bine definit, care este acela al „corectitudinii politice”. Toleranţa este astfel dreptul şi capacitatea unora de a impune orice şi obligaţia noastră de a renunţa la orice ne defineşte. Minoritatea vrea să devină normativă pentru majoritate, acesta este sensul toleranţei pentru agenţii corectitudinii politice. A nu tolera ştergerea propriei tale identităţi înseamnă a fi intolerant, în aceşti termeni. Totul este astfel trucat, printr-o abilă operaţie de schimbare de sens, cum fericit o numea cineva. Adevărul este că un creştin are nobleţea respectului pentru demnitatea fiecăruia şi milă pentru neputinţele tuturor, nu condamnă pe nimeni, dar nici nu se poate autocondamna la tăcere şi dispariţie din societate. Există o dreaptă măsură în toate.

Cum este posibil ca minoritatea să dicteze majo­ri­tății?

Întreaga campanie derulată până acum de Coaliţia pentru Familie în favoarea modificării articolului 48, alineatul 1 din Constituţia României​, nu este altceva decât exercitarea unui drept constituţional fundamental. Democraţia nu poate exista fără demos, fără popor, fără implicarea acestuia în viaţa socială. Constituţiile, legile sunt pentru oameni, trebuie să-i slujească pe aceştia, care vor să trăiască normal, să îşi poată iubi şi creşte copiii fără a-i expune la experimente sociale sau ideologice. Poporul creştin nu trebuie să accepte ca statul să se transforme în agent ideologic şi politic anticreştin, la presiunea unor minorităţi ideologice şi sexuale. Statul laic nu înseamnă un stat anticreştin. Viaţa noastră nu se poate desfăşura în parametrii ideologici şi social-politici dictaţi de către minorităţi anticreştine, care dobândesc ilegitim o putere disproporţionată faţă de ponderea lor reală în societate. Cum e posibil ca o minoritate de 1-1,5% să dicteze în întreg Occidentul regulile sociale şi morale, să schimbe datele fundamentale ale vieţii familiei, să ceară pedepse penale pentru cei care obiectează la acest dictat ideologic iraţional? Cum este posibil să închizi grădiniţe şi şcoli creştine doar pentru a satisface nevoia de discriminare pozitivă a unei minorităţi sexuale? Majoritatea a ajuns irelevantă, democraţia şi-a schimbat fundamentul, se bazează pe dictatura ideologică a unei minorităţi care ştie drumul către ţelul final.