Campania „Un ghiozdan plin de speranță”, organizată de Serviciul de asistență comunitară al Protopopiatului Ortodox Gherla, se desfăşoară şi în acest an şi are ca scop sprijinirea copiilor proveniți din familii vulnerabile, în vederea începerii anului școlar în condiţii cât mai bune. „Ne dorim să pregătim și să oferim ghiozdane complet echipate cu rechizite pentru peste 100 de copii din comunitatea noastră. Un ghiozdan dăruit cu dragoste poate însemna pentru un copil mai mult decât un obiect. Poate fi un semn că este prețuit, că cineva se gândește la el și că nu este singur în drumul său. De aceea, vă invităm să vă alăturați acestei inițiative și să transformați un gest de generozitate într-un motiv de bucurie pentru un copil”, a menţionat Trifan Simina Ionela, asistentă socială în cadrul Serviciului de asistență comunitară al Protopopiatului Ortodox Român Gherla.
Activităţi dedicate persoanelor vârstnice la Galați
Centrul multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a 3-a” din cadrul parohiei gălăţene „Pogorârea Sfântului Duh” a organizat o acțiune social-filantropică în data de 19 septembrie, când 30 de persoane vârstnice nedeplasabile au fost vizitate la domiciliu şi au primit pachete cu alimente neperisabile şi produse igienico-sanitare, iar alte 30 de persoane, care vin zilnic la centrul social pentru a servi masa, s-au bucurat de o plimbare recreativă în Parcul Carol din municipiul Galaţi. Miercuri, 27 septembrie, în cadrul centrului social aflat în vecinătatea bisericii s-a desfăşurat programul cultural-artistic intitulat „Cununa strălucită a bătrâneţii”, susţinut de copiii Grupului catehetic „Luminiţe vii” de la Parohia „Sfânta Ana” din Galaţi şi de membrii Ansamblului folcloric „Doina Covurluiului” din cadrul Centrului cultural „Dunărea de Jos” - Galaţi.



.jpg)