În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
Filantropie prin slujba Parastasului la Parohia Orăștie I, Hunedoara
Începând cu Parastasul din Sâmbăta Dreptului Lazăr și continuând cu parastasele din această perioadă, la Parohia Orăștie I, în Episcopia Devei şi Hunedoarei, credincioșii au posibilitatea să doneze alimente neperisabile sau sume de bani pentru achiziționarea de alimente în vederea ajutorării familiilor cu dificultăți materiale. În perioada pre-pascală au fost pregătite 25 de pachete, fiind oferite pentru Sfintele Paști familiilor cu mai mulți copii sau vârstnicilor neajutorați. De asemenea, după perioada pascală au fost pregătite 10 pachete din milostenia pe care enoriașii o fac pentru sufletele răposaților ce se vor pomeni sâmbătă la slujba Parastasului, prin această modalitate implicându-se în lucrarea filantropică a Bisericii la vreme de încercare pentru municipiul Orăștie. Acțiunea socială de acest fel va continua la Parohia Orăștie I cu fiecare slujire a Parastasului.



.jpg)