Marți, 12 mai, 20 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi şi un grup de preoţi împreună cu mai mulţi credincioşi din municipiul Galaţi, selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au participat la o nouă acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor. Campania de donare de sânge s-a realizat în urma cooperării pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos o are cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, această instituţie medicală asigurând, de fiecare dată, atât personalul specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară. Participanţii la această faptă bună au dorit să aducă un sprijin real semenilor lor care au nevoie urgentă de sânge. Acţiunile de donare de sânge organizate la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos se desfăşoară constant în această eparhie şi se înscriu în cadrul campaniei iniţiate de Patriarhia Română: „Donează sânge, salvează o viață!”
O nouă acțiune de binefacere în Prahova
Acțiunile umanitare desfășurate de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!” au fost intensificate în perioada Postului Mare. Un vârstnic vulnerabil din localitatea prahoveană Lacu Turcului a primit sâmbătă, 15 martie 2025, un aragaz și o sursă de electricitate după ce, în urmă cu o lună, voluntarii i-au oferit lemne pentru foc.
![]()
Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a evidențiat importanța și impactul acestei ultime acțiuni: „Am desfășurat o activitate frumoasă și am reușit să venim în sprijinul unei persoane vârstnice. Așa cum i-am promis în activitățile anterioare, când am mai vizitat-o, i-am oferit un aragaz și o butelie de gaz pentru a putea găti. Totuși, avea nevoie și de o sursă de curent, iar cu ajutorul părintelui paroh, s-a rezolvat și acest aspect. De asemenea, i-am oferit și o tunsoare pentru un plus de îngrijire și confort. Este important să ne implicăm în comunitate și să sprijinim persoanele aflate într-o perioadă dificilă a vieții”.
La rândul său, părintele paroh Dragoș Ioniță de la Parohia Lacu Turcului a adăugat: „Aceste activități sunt importante deoarece, prin ele, respectăm porunca Mântuitorului de a ne ajuta semenii. În Pilda Înfricoșătoarei Judecăți, Mântuitorul Iisus Hristos nu îi întreabă pe oameni câte păcate au făcut, ci îi judecă în funcție de faptele săvârșite. El spune: «Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut», subliniind astfel importanța ajutorării celor aflați în nevoie. Este esențial să ne sprijinim aproapele și să fim un exemplu pentru cei din jur. Cel mai bun mod de a învăța pe cineva ceva este prin puterea exemplului personal”.
Campania „Implică-te! Împreună reușim mai mult!” a fost implementată până acum în 22 de județe din România. Prin intermediul ei, au fost desfășurate peste 550 de acțiuni umanitare, aducând sprijin celor aflați în nevoie și promovând solidaritatea în comunități.



.jpg)