Ce facem cu Moș Crăciun?

În jurul și cu prilejul praznicului Nașterii Domnului, de-a lungul timpului, s-a dezvoltat o efervescentă cultură a „sărbătorilor de iarnă” cu „goană după cadouri”, „campanii ale faptelor bune”, dorința de a petrece mai mult cu familia etc. Crăciunul a ajuns să fie, astfel, sărbătorit și în țări necreștine sau descreștinate, exportat fiind mai ales din interese comerciale. Cei din Biserică sunt împărțiți: unii se bucură că măcar ceva din duhul sărbătorii se mai păstrează și ajunge acolo unde (încă) nu e propovăduită Evanghelia, alții sunt categorici în a condamna orice nuanță ­desacralizantă a acestui praznic împărătesc.

Edificator pentru mine a fost un dialog pe care l-am urmărit pe o rețea de socializare, ca reacție la postarea cuiva care deplângea acest Crăciun fără Hristos pe care-l întâlnești mai ales în marile magazine, chiar și în România ortodoxă.

Pentru Iosif Mușat (cel mai probabil un pseudonim), „este vorba despre un fenomen mai amplu, de înlocuire a sărbătorilor creștine, care este logic pe măsura descreștinării Europei și nu ar trebui să ne mire! Descreștinarea Crăciunului a început în Olanda, odată cu interzicerea lui Moș Nicolae și inventarea lui Moș Crăciun, de unde toată isteria comercială ulterioară dezvoltată în spirit american. Dacă doriți să faceți ceva bun pentru a păstra măcar în Biserică tradiția creștină, de la epicentru trebuie pornit: eliminați Moș Crăciunul olandezo-protestant din Biserica Ortodoxă! «Și toate celelalte se vor adăuga vouă», adică vor reveni la normal… Moșul ortodox este unul singur și este sfânt! Câtă vreme ierarhia Bisericii practică și promovează pe Moș Crăciun, de ce să ne plângem că magazinele ne țin trena?”.

Nu știu dacă „reactivarea” unui Moș Nicolae care să-l înlocuiască pe Moș Crăciun ar aduce mai multă substanță sărbătorii. Dar știu că există, din păcate, ispita unor derapaje mari atunci când Moș Crăciun intră în biserică. Vă dau un singur exemplu. Știu că au existat (sper că nu mai sunt) parohii la care a venit personajul Moș Crăciun în biserică, îmbrăcat după toate „canoanele”, spre a împărți daruri copiilor. Preoții, dorind - cu siguranță, la modul sincer - să ofere un îndemn copiilor, l-au împărtășit pe... Moș Crăciun în timpul Sfintei Liturghii! Credinciosul (actorul) o fi având dezlegare să se împărtășească, nu zic nu, dar numai cu numele de botez și în nici un caz fiind așa „mascat”.

În dialogul amintit mai sus, părintele Constantin Prodan, un preot cu multă experiență pastorală din dulcele târg al Iașilor, a venit cu o altă perspectivă: „Cred că pământul are dreptul la umbră și munții la ecou, cam așa văd eu reflexia Crăciunului în lume. Fără acestea sunt mai puține griuri și crește prăpastia dintre sacru și profan (Fapte 5, 38-39). Datorită acestora au ajuns și cei de alte credințe (sau necredințe) să vorbească (stângaci, vor spune mulți) despre Crăciun. Și nu știu dacă noi vorbim mai corect, prin faptele noastre, pe aceeași temă”.

Am avut, începând de acum două mii de ani, o mișcare naturală de încreștinare - inclusiv a unor obiceiuri sau sărbători păgâne. Acum e nevoie să ne luptăm ca să nu pătrundă în Biserică elemente secularizante. În același timp, faptul că, în afara Bisericii, ceva din duhul sărbătorii reușește să pătrundă (fie și sub haina comercială), cred că nu are de ce să ne îngrijoreze. Un om sincer preocupat să se bucure de Crăciun, dacă va căuta să vadă care este sursa acestui fenomen social - ce reprezintă acest Christ din Christmas -, va ajunge mai ușor la Evanghelie și la Pruncul născut în ieslea Betleemului decât unul care nu-și împodobește bradul și nu „caută să fie mai bun” măcar în zilele de final ale lui decembrie.

De aceea, eu zic să-l lăsăm pe Moș Crăciun să-și facă misiunea acolo unde îngăduie Dumnezeu în marea Sa milostivire față de o lume expusă consumerismului și mercantilismului. Să-i trasăm însă niște limite foarte clare în Biserică, acolo unde cultivăm bunătatea izvorâtă dintr-o credință vie, iar nu din sentimentalisme întrupate în personaje de basm.