Fericitul Augustin, Predici la marile sărbători, Volumul I, Predica 192, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 13, pp. 138-139 „Bucurați-vă, fecioare ale lui Hristos, că Maica lui Hristos est
Nu se poate atinge rugăciunea curată fără smerenie
Sfântul Grigorie Palama, Capitole despre rugăciune și curăția inimii, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 416-417
„(...) De aceea, cel care prin purtarea de grijă în vremea rugăciunii și-a luminat în parte lucrarea minții, fie prin lumina cunoștinței, fie printr-o iluminare inteligibilă, dacă se socotește din această cauză pe sine curățit, se înșală pe sine mințindu-se și, prin înfumurare, deschide ușa larg celui care mereu încearcă să înșele.
Dacă însă, cunoscându-și propria necurăție a inimii, nu se mândrește pentru acea curăție parțială, ci, luând-o ca ajutor, vede și necurăția celorlalte puteri ale sufletului și sporește în smerenie și adaugă la tânguire, află și leacuri potrivite pentru fiecare putere a sufletului: prin făptuire, curățind partea făptuitoare; prin cunoștința duhovnicească, curățindu-și partea cunoscătoare; iar prin rugăciune, (curățindu-și) partea contemplativă; iar prin acestea ajunge la deplina, adevărata și durabila curăție a inimii și a minții, pe care nimeni n-o poate atinge vreodată, decât prin desăvârșirea făptuirii și prin continua experiență nemijlocită, prin contemplație și prin rugăciunea făcută în stare de contemplație.”
Sfântul Ciprian al Cartaginei, Despre Rugăciunea Domnească, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 160-161
„Cuvântul și cererea celor care se roagă trebuie să fie însoțite de disciplină, având în ele liniște și cuviință; să ne gândim că ne aflăm în fața lui Dumnezeu; atât prin ținuta corpului, cât și prin felul vocii, trebuie să plăcem ochilor divini. Într-adevăr, așa cum îi e propriu celui lipsit de rușine să strige vociferând, tot astfel, dimpotrivă, i se potrivește celui rezervat să se roage cu cereri smerite. De altfel, Domnul ne-a poruncit în învățătura Sa să ne rugăm pe ascuns, în locuri retrase și ferite, în camerele noastre de culcare, așa cum stă mai bine credinței, fiindcă știm că Dumnezeu este prezent pretutindeni, că-i aude și vede pe toți, că în plenitudinea măreției Sale pătrunde în orice colțișor oricât de izolat, precum este scris: Eu sunt Dumnezeu de aproape, și nu Dumnezeu de departe. Dacă omul s-ar ascunde în locurile cele mai tainice, oare nu-l voi vedea? Nu umplu Eu cerul și pământul? (Ieremia 23, 23-24) Și de asemenea: În orice loc, ochii lui Dumnezeu îi cercetează pe buni și pe răi (Pilde 15, 3).
Iar atunci când ne adunăm la un loc cu frații noștri și celebrăm jertfele dumnezeiești împreună cu preotul lui Dumnezeu, trebuie să nu uităm respectul și disciplina pe care le datorăm, să nu ne vânturăm cererile încoace și încolo cu voci nerușinate, nici să-I azvârlim lui Dumnezeu, cu o verbozitate plină de agitație, cererea, care trebuie încredințată cu smerenie, fiindcă Dumnezeu nu ascultă vocea noastră, ci inima noastră, și nu are nevoie de strigăte Cel ce ne cunoaște gândurile, precum arată și zice Domnul: De ce cugetați cele rele în inimile voastre? (Matei 9, 4) Și în alt loc: Și vor ști toate Bisericile că Eu cercetez rărunchii și inimile (Apocalipsa 2, 23).”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)