Ce înseamnă „opțiunea benedictină”?

Se vorbește, tot mai mult, în ziua de astăzi, despre „fuga mundi” sau despre „opțiunea benedictină” și despre diverse forme ale retragerii din lume: postul digital, un program asumat de viață creștină, sau chiar retragerea din marile orașe. Ce înseamnă, în fapt, „fuga mundi” și „opțiunea benedictină”?

Sfântul Benedict de Nursia (sec. V-VI) este crescut într-o familie credincioasă de patricieni romani. Este puternic influențat de convorbirile Sfântului Ioan Cassian cu călugării din pustia Egiptului. Ajuns la Roma pentru a urma o școală renumită a vremii sale, este îngrozit și dezgustat de decăderea morală a cetății și de mediocritatea creștinilor pe care îi întâlnește. Intrat în criză, își pune foarte serios problema exigențelor apostolice - de ce nu putem să ne asumăm aceleași exigențe pe care și le impuneau și apostolii lui Hristos și să trăim cu aceeași seriozitate creștinismul? Problema cea mai acută pentru Sfântul Benedict de Nursia este faptul că mediocritatea creștină și duhul lumesc sunt penetrante, cuprind tot. Sfântul Benedict ia o decizie radicală și fuge din oraș, retrăgându-se într-o peșteră greu accesibilă din zona Subiaco, la 70 km de Roma - așadar, „la pustie”.

Motorul acestei decizii e reprezentat, pe de o parte, de calitatea precară a angajamentului la sfințenie al celor pe care îi întâlnește. Vorbim așadar de fuga mundi, de fuga din fața spiritului lumesc. Pe de altă parte, ceea ce caută Sfântul Benedict este certitudinea unui discernământ bazat pe o prezență reală a lui Dumnezeu, pe cunoașterea nemijlocită a voii lui Dumnezeu.

Pentru mulți ani, Sfântul Benedict va trăi retras în pustie. Nu intenționează să întemeieze nici o mănăstire și nici să fondeze un ordin separat. Însă în jurul sfântului vin tot mai mulți ucenici, atrași de faima acestuia. În timp, Sfântul Benedict întemeiază câteva mănăstiri în acea zonă, el rămânând în continuare retras și trăind o viață austeră.

De ce sunt importante aceste date? Deoarece, înainte de a fi vorba de o problemă reală, vorbim de o problemă spirituală. Războiul este nevăzut, iar „opțiunea benedictină” înseamnă, în primul rând, o convertire personală sinceră și autentică. Așadar, atunci când vorbim despre „opțiunea benedictină”, vorbim în fapt de propria asumare sinceră a credinței - de asumarea pe calea spre sfințenie.

„Fuga mundi” înseamnă dezlipirea de tot ceea ce este lumesc. Dezlipirea, în primul rând, de o mentalitate lumească. Mentalitatea lumească exclude, apriori, crucea și suferința. Dimpotrivă, miza „opțiunii benedictine” este găsirea lui Dumnezeu, cunoașterea voii Sale și lipirea de Dumnezeu. Este, așadar, comuniunea nemijlocită cu Dumnezeu. De obicei, noi Îl uităm pe Dumnezeu. Și considerăm voia lui Dumnezeu ca fiind cel mai puțin important lucru - atunci când ar trebui să fie cel mai important.

Cum practicăm „fuga mundi” în zilele noastre? Câteva repere le găsim în cartea publicistului american ortodox Rod Dreher, „Opțiunea Benedict”, tradusă recent la Editura ContraMundum. „Opțiunea benedictină” înseamnă, în primul rând, desprinderea de tot ceea ce este provocator, de tot ceea ce îndeamnă la păcat. Asta poate presupune, înainte de orice, o filtrare foarte riguroasă a mass-media sau chiar „post” de la mass-media și rețelele de socializare. Poate însemna, apoi, retragerea din marile orașe - cel puțin la marginea marilor orașe, dacă nu la țară. În al treilea rând, înseamnă adoptarea unui stil de viață opus opulenței, excesului, risipei - după principiile modestiei.

Așadar, „fuga mundi” nu este în primul rând politică, deși o criză politică precum cea pe care o traversăm în prezent poate fi un bun turnesol sau declanșator. Ea presupune dezlipirea de o mentalitate lumească, de „spiritul vremii”. Miza este găsirea lui Dumnezeu: „Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere şi care să caute pe Dumnezeu” (Psalmul 14-2). Comunitatea în afara lumii, viața austeră au ca rost împlinirea exigențelor sfințeniei. Mentalitatea lumească spune că viața de aici este totul. „Opțiunea benedictină” este, în fapt, o opțiune pentru viața adevărată. Care este viața ce va urma acestei vieți. Problematica, în final, este aceea a pocăinței și a convertirii. A schimbării minții - metanoia. „Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!”