Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Cinstirea Crucii în ziua Învierii
Duminica a treia din post este închinată cinstirii Sfintei Cruci. Astfel, duminica care este ziua Învierii devine zi de cinstire a Crucii prin care vedem Vinerea Mare, ziua Răstignirii lui Hristos. Avem în această duminică rezumată întreaga iconomie a Sfintelor Pătimiri ale Domnului şi a slăvitei Sale Învieri. De aceea şi cântăm: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim”.
Cinstirea Sfintei Cruci duminica subliniază tocmai legătura fundamentală dintre ea şi Înviere, fără de care nu e decât un element de tortură folosit pentru uciderea Domnului nostru Iisus Hristos, iar prin Învierea Lui devine dătătoare de viaţă. Taina Învierii este ascunsă în Cruce, adică în Răstignirea lui Hristos.
Tocmai de aceea noi, creştinii ortodocşi, cinstim Sfânta Cruce, pentru că în ea vedem pe Hristos Cel Răstignit şi Înviat.
Acum, Biserica în mijlocul Postului Mare ne pune înainte Sfânta Cruce, pentru a înţelege ţinta urcuşului nostru duhovnicesc. Când ne uităm la Sfânta Cruce, Îl vedem pe Cel Răstignit pe ea, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care prin Jertfa Sa a mântuit neamul omenesc.
Crucea este în centrul postirii noastre de 40 de zile şi este văzută de imnografia Triodului ca Pomul Vieţii. Dacă prin post ne întoarcem în starea edenică a primilor oameni, văzând Sfânta Cruce descoperim pomul dătător de viaţă sădit de Dumnezeu în mijlocul Raiului.
Fiind sădită de Părinţii Bisericii în mijlocul timpului duhovnicesc al postului, Crucea este o călăuză pentru cel care posteşte spre scopul ascezei noastre: Jertfa şi Învierea lui Hristos.
Crucea ca Altar de jertfă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, prin Învierea lui devine Pomul Vieţii. Nu a unei vieţi trecătoare, ci a vieţii veşnice pe care ne-a oferit-o Hristos prin moartea Sa pe Cruce şi Învierea de a treia zi.
În acelaşi timp, de la Sfântul Apostol Pavel ştim că pentru noi, creştinii, cuvântul Crucii „este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18). Iar la Taina Sfântului Maslu afirmăm că Sfânta Cruce ne-a fost dată de Dumnezeu ca „armă asupra diavolului”, de care acesta „se îngrozește și se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei”. Pentru că ea este simbolul triumfului vieţii asupra morţii, deoarece Hristos cu moartea Sa a călcat moartea, dăruindu-ne Viaţă.
Crucea este şi pavăză a creştinilor, lucru întărit şi de troparul închinat cinstirii ei: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte. Şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.
Pentru creştinul ortodox, Sfânta Cruce este semnul identităţii sale religioase, iar prin însemnarea cu ea, o mărturisire a credinţei sale în Preasfânta Treime: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.