Educatoarele societăţii

Feminitatea este încă văzută în societate sub aspectul raportului de putere şi astfel ca fragilitate, sensibilitate, delicateţe. Sunt însuşiri care se regăsesc, desigur, în ansamblul caracteristicilor feminine, dar nu exprimă în profunzime ceea ce reprezintă feminitatea - simţ al jertfelniciei, dragoste necondiţionată, empatie, maternitate, devotament, responsabilitate, dedicaţie -, care redau forţă interioară și nu slăbiciune. Doar superficializând se poate crede că feminitatea se rezumă la un complex de sensibilităţi.

La începutul secolului 20, în zorii modernităţii româneşti, când societatea trecea prin schimbări de idei şi moravuri, iar percepţia asupra feminităţii părea tot mai lipsită de adâncime, în cercurile de femei se intensificau preocupările legate de rolul şi implicarea lor în societate. Se considera că progresul ştiinţific pe care îl anunța modernitatea trebuie să fie strâns legat de o educaţie şi moralitate solide, bazate pe valorile creştine. Astfel îşi defineau femeile misiunea socială, cu responsabilitate faţă de întreaga naţiune, şi pe care o făceau tot mai cunoscută în presa vremii. Detractorilor, Aura Sachelarie, nepoata generalului Nicolae Rădescu, le transmitea: „Este femeia o fiinţă plăpândă, care nu poate face sforţări de energie? Ca să se poată răspunde, să ne gândim la ţăranca noastră, care munceşte alături de bărbat“.

Femeile îşi asumau energic rolul de „educatoare ale societăţii“, cum le descria, la începutul secolului al 19-lea, medicul I.C. Drăgescu, într-un tratat al său de maternologie. Şi tot el arăta dimensiunea uriaşă a contribuţiei lor la educaţie şi la moralitatea societăţii, subliniind că fiecare naţiune atribuie femeii mărirea sau decăderea sa. Femeile înţelegeau foarte bine responsabilitatea pe care o au în construirea viitorului naţiunii. Apelurile lor publice sintetizau ideea că modernitatea nu înseamnă o acceptare delăsătoare a unei gândiri reducţioniste asupra feminităţii, rezumată la frumuseţe exterioară, ci, dimpotrivă, obligă la implicare alimentată de credinţa în Dumnezeu şi ghidată de valorile creştine.

Moştenirea preţioasă a acestor femei lăsată celor de astăzi este tocmai această viziune creştină asupra rolului lor în societate, cu o componentă foarte practică cuprinsă într-un îndemn al Alexandrinei Cantacuzino: „Femeile, la rându-ne, să nu uite că rolul lor principal şi covârşitor rămâne acela de stăpână a căminului, de îndrumătoare a copiilor, care vor forma generaţia nouă a acelora ce trebuie să poarte înainte făclia progresului în domeniul ştiinţific, dar şi în cel moral, mai ales în cel moral“.

Feminitatea este forţă transformatoare în societate, valorificată în direcţia în care fiecare femeie îşi află chemarea - educaţie, sănătate, cultură, cercetare, monahism etc. Este putere transformatoare atunci când călăuzeşte pe drumul împlinirii umane prin iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni, când modelează caractere pentru veşnicie care luminează epoci, când se face model de sfinţenie în orice loc, context şi condiţii. Femeile românce de acum îşi poartă credinţa ortodoxă în împlinirea rolului lor esenţial de educatoare ale societăţii, chiar dacă adesea feminitatea este percepută mai mult ca veriga slabă.