În aşteptarea minunii

De fiecare dată când preotul se roagă la slujba de sfinţire a apei, fie în biserică, fie la casele oamenilor, el citeşte începutul pasajului care ne este pus înainte în fiecare an, în a 4-a duminică după Paşti. Sfântul Evanghelist Ioan ne introduce în atmosfera unei piscine din Ierusalimul antic, a cărei apă devenea vindecătoare o dată pe an, atunci când îngerul o tulbura. Slăbănogul sau paraliticul despre care vorbeşte Evanghelia aștepta o minune, în afară de cea anuală: el aștepta şi spera să fie vindecat chiar dacă nu putea ajunge în apă primul. Fără să conștientizeze, slăbănogul Îl aștepta pe Hristos, Care nu pregetă să-l vindece, chiar dacă acesta nu-I ceruse, pentru că nu ştia pe Cine are în faţă. După ce va fi încercat să-l „pârască" autorităților, Mântuitorul îl va avertiza să nu mai păcătuiască, pentru a nu-i fi mai rău ca înainte.

Apa sfințită de Dumnezeu prin rugăciunea celor care participă la Sfeștanie ne umple viaţa de lumină şi bucurie. Bem şi stropim ceea ce ne înconjoară cu această apă ca semn al prezenței apei în tot ceea ce este viu şi al lucrării harului Duhului Sfânt prin intermediul materiei. Apa sfințită ne întărește trupul şi ne înalță sufletul. O luăm cu credinţă, pe nemâncate, ca să ne curețe de orice întinăciune prin harul pe care îl poartă.

De câte ori nu așteptăm şi sperăm şi noi într-o minune care să ne schimbe viaţa sau care măcar să ne aducă o altă lumină! De câte ori nu stăm, asemenea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezdei, fără să ne dăm seama Cine este Cel care a venit lângă noi, cu gândul de a ne vindeca sufletul şi trupul! Trăim astfel de evenimente şi credem că nu s-a întâmplat nimic deosebit. Trecem prin viaţă şi nu luăm aminte la felul în care Dumnezeu lucrează cu noi, cum ne modelează şi ne cheamă să fim mai buni, mai înțelepți, mai iertători. Ajungem la toate acestea şi, de multe ori, avem impresia că totul se datorează efortului nostru personal, iar nu ajutorului venit de la Cel de Sus. Ne aşteptăm la miracole şi le căutăm în locuri deosebite, chiar dacă trecem pe lângă ele poate în fiecare zi. Orice pelerinaj la locuri sfinte, la biserici sau mănăstiri unde au trăit şi s-au nevoit sfinţi şi oameni deosebiţi ne face să avem o altă perspectivă a lucrurilor care ne înconjoară. Condiţia este ca noi să ne dorim să primim ajutorul lui Dumnezeu şi să i-L cerem, iar apoi să nu uităm să-I mulţumim.

Slăbănogul din Evanghelie le-a spus celor care Îl căutau pe Iisus că Acesta l-a vindecat în zi de sâmbătă, chiar dacă îşi putea da seama că întrebarea autorităţilor nu era din curiozitate, ci din dorinţa de a-L pedepsi. Şi aceasta cu toate că Mântuitorul îi atrăsese atenţia să nu mai păcătuiască. Oare de câte ori nu facem şi noi la fel, chiar dacă primim „mesaje" din partea lui Dumnezeu să nu mai păcătuim! Atenția noastră este adesea distrasă de ceea ce am vrea sau ne-am dori, chiar dacă acele lucruri nu ne sunt neapărat de folos. De aceea, în așteptarea minunii, să învățăm să ascultăm pașii Celui care vine spre noi cu gândul de a ne da vindecare şi mântuire!