Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Editorial Inima care simte Duhul

Inima care simte Duhul

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 15 Mar, 2020

În această duminică, Biserica accentuează importanţa vieţii lăuntrice a omului, căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu, care este înlăuntrul nostru. Cum se poate ca o întreagă Împărăţie a lui Dumnezeu, inclusiv timpul, care este în interiorul acesteia, să încapă înlăuntrul unei persoane? Această întrebare i-a ros pe mulţi dintre gânditorii creştini. Ce a avut în vedere Mântuitorul atunci când a spus aceste cuvinte? O întrebare care nu-şi află răspunsul decât în lumina rugăciunii neîncetate despre care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel şi a vederii lui Dumnezeu, aşa cum s-a întâmplat pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Faţă. Trupul nostru este templu al Duhului Sfânt, ne spune acelaşi Apostol al neamurilor, şi în acest templu, adevăratul templu, Se coboară Dumnezeu. Astfel înţelegem şi mai bine răspunsul Mântuitorului la laudele pe care le aduceau contemporanii frumuseţii Templului din Ierusalim, când spune că în trei zile îl poate zidi. „Zidirea” Templului care este Trupul lui Hristos este o pildă pentru zidirea templului în fiecare om credincios. Credinţa îl face pe om să se schimbe, să reuşească „zidirea” propriului templu, chiar dacă trupul supus stricăciunii tinde să solicite altceva. Credinţa biruieşte firea cea căzută a lucrurilor. 

Despre aceasta le vorbea acum aproape şapte veacuri arhiereul Tesalonicului celor care teoretizau în privinţa lucrurilor nevăzute care se petrec în inima omului. Troparul îl numeşte propovăduitor al harului Duhului Sfânt pentru că a încercat să-i lămurească pe contemporani despre lucruri nevăzute, dar simţite de omul cu rugăciune stăruitoare. Întreaga Filocalie vorbeşte despre dobândirea stării de rugăciune şi a Duhului Sfânt, care este şi după cuvintele Sfântului Serafim din Sarov „scopul vieţii omului”. Sfântul Grigorie rămâne pentru creştinul ortodox un reper în apărarea credinţei atunci când aceasta este subminată chiar sub pretextul de a o promova. 

Acest lucru se poate repeta oricând şi de aceea Biserica a rânduit duminica aceasta din Postul Paştilor subiectului delicat al dobândirii Duhului Sfânt, despre care vorbeşte orice preot care aminteşte în cuvântul său de marele ierarh al Tesalonicului. Cum poţi simţi prezenţa Duhului este o întrebare care nu poate avea un singur răspuns, pentru că apropierea omului de Dumnezeu diferă, iar despre nivelul acestei simţiri, nici nu putem vorbi. Harul Duhului Sfânt copleşeşte omul, şi din vieţile unor sfinţi care au trăit acest fapt, cum ar fi Sfântul Siluan Athonitul, înţelegem că acest lucru ţine de efortul depus de om, dar mai ales de dorinţa lui Dumnezeu, care înseamnă şi ştiinţa Lui despre nevoia omului. 

Dorul după acest har însă, citim din vieţuirea aceluiaşi sfânt, rămâne ca o sete permanentă de apa cea vie pentru toată viaţa. Cine a gustat din bucuria, cât de mică, a prezenţei Duhului ca urmare a unui efort ascetic şi a rugăciunii ţine minte foarte bine senzaţia de nepământesc pe care încearcă să o recapete ca pe o amintire a unei iubiri neţărmurite de care a avut parte şi spre care năzuieşte cât îl ţin puterile şi voinţa.