Calea regăsită

În articolul de săptămâna trecută am făcut invitaţia la o sumară confruntare între două tipuri de bază în privinţa ouălor pe care le-am văzut ori am dorit să le revedem de Paşti: cele „moderne“ (care nu mai sunt roşii), cu desene geometrice sofisticate, constituind produse ale unei adevărate activităţi artizanale destinate comerţului, şi cele care, mai ales pe vremuri, reprezentau celebrarea Paştelui şi a reînvierii naturii. Dacă la baza primelor se află un singur model preponderent din realitatea mediului rural, motivele ornamentale de pe „brâiele“ ţesăturilor şi a cusăturilor populare, în ceea ce le priveşte pe celelalte, putem descifra prezenţa expresiei sentimentului religios, ca şi ilustrarea trăirilor, la venirea primăverii, a ţăranilor din aceste locuri.

Ca într-o adevărată cronică pascală pictată, Învierea era invocată de motivul „Crucea Paştelui“ sau „Prescura“; ochii ridicaţi spre cer aduceau imaginea căii lactee, numită „Calea rătăcită“, şi a stelelor, reproduse şi acestea pe ouă. Foarte bine reprezentat era universul traiului de toate zilele al ţăranului: natura trezită la viaţă primăvara, prin motive botanice şi zoomorfe, ca şi uneltele ţăranului. Să amintim doar câteva dintre numele „desenelor“ din aceste categorii, după lucrări de specialitate (ale lui Artur Gorovei sau Tudor Pamfile, după care am reprodus şi figuri), din epoca când asemenea imagini apăreau încă în mod curent pe ouăle roşii de Paşti.

Plantele şi fructele erau prezente prin desene ce reproduceau, de exemplu, floarea de salcâm, floarea mărului, frunza de stejar sau cea de frăguţă, bradul, vâscul, cârcelul de vie, mărgelele broaştei, spicul grâului şi al orzului, cireşica, miezul de nucă, murele; micile vieţuitoare erau prezente prin albină, fluture, greier, melc, rac etc., iar păsările erau sugerate prin elemente semnificative uşor de recunoscut: creasta cocoşului (fig. 1), coadă şi picior de rândunică, gheara găinii sau laba gâştei, ciocul berzei ş.a.

Este foarte bogat inventarul numelor de unelte din gospodăria ţăranului: roata carului, grapa, grebla, furca, sapa, secera, hârleţul, urzitoarea, scara şi multe altele. Ceea ce impresionează în legătură cu toate motivele trecute în revistă este multitudinea de variante în care era reprezentat oricare dintre acestea, reflectând chiar interpretări diferite. Iată câteva exemple cu privire la unelte - „fierul plugului“ apare şi într-o postură strict tehnică, cu imaginea dublată, pentru simetrie (fig. 2), dar şi dispus în spaţii delimitate printr-o cruce (o viziune rituală), transfigurat în cadru vegetal (fig. 3). Iar „vârtelniţa“ îmbracă atât ipostaza de ansamblu tehnic ce sugerează mişcarea (fig. 4), impresie accentuată de înfăţişarea ca o elice a braţelor uneltei (fig. 5). În sfârşit, procesul de stilizare, cu multă imaginaţie, este reflectat de imaginea „scrânciobului“ (fig. 6), a cărei lesnicioasă receptare le era favorizată strămoşilor prin faptul că instalaţia respectivă era prezentă în mijlocul satului, la hora din zilele de Paşti.

Aşadar, deoarece, printr-o regretabilă uniformizare şi supratehnicizare, frumoasa şi bogata cale a încondeierii ouălor roşii de Paşti s-a rătăcit, suntem, în fond, mai săraci sufleteşte. Dacă redarea modelelor strict geometrice moderne de pe produsele destinate comerţului impun, în primul rând, mare fineţe de execuţie şi de virtuozitate sub raport tehnic, comunicarea, prin desen, a sentimentului de evlavie şi a optimismului la venirea primăverii presupunea trăire sufletească, imaginaţie, creativitate şi talent.

Nu vrem (şi nici nu putem) să descurajăm… inovaţia. Dar ne facem o datorie de inimă să încercăm reaprinderea unei lumini, aceea a adevăratei tradiţii a ouălor roşii de Paşti, fiind siguri că această autentică artă îşi poate găsi admiratori şi preţuitori ai frumosului simplu, omenesc, ce ne păstrează în legătură de suflet cu înaintaşii.