Liu şi soacra cea rea

Există un cuvânt în Scriptură care spune că cine face bine duşmanului său grămădeşte asupra capului acestuia cărbuni aprinşi. Aşa este, iubirea-i mai tare decât moartea şi cine reuşeşte să convertească ura în iubire mută munţii din inima sa împietrită. Chiar dacă inconştient, aşa cum e cazul pildei care urmează. Cui face asemenea jertfe Dumnezeu îi poartă de grijă şi nu lasă nerăsplătită o astfel de purtare.

O chema Liu, adică „Frumoasă ca răsăritul“, şi trăia în tihnă într-un sătuc de pescari pe malurile Fluviului Albastru. Fusese cerută în căsătorie de cel mai bogat pescar din zonă. Primii ani de căsnicie ai tinerei perechi au fost lipsiţi de griji şi cu adevărat fericiţi. Dar toată această fericită căsnicie o enerva şi nu era deloc pe placul soacrei care, odată cu venirea lui Liu, fusese scoasă repede de la inima fiului, a rudelor şi a servitorilor.

Astfel, soacra începu să-şi chinuie nora în fel şi chip şi să răspândească cele mai urâte zvonuri pe seama ei. Exasperată, Liu hotărî să se răzbune şi să-şi omoare soacra. Mânată de aceste gânduri, se duse la un şaman pentru a-i da o licoare care să aducă moartea.

Şamanul care era recunoscut drept un mare înţelept o ascultă cu luare aminte şi-i dădu apoi o sticluţă cu o licoare roz pe care s-o amestece în fiecare zi în ceaiul soacrei. Apoi, pentru a risipi orice bănuială, o sfătui ca în fiecare dimineaţă să-i facă soacrei un masaj uşor şi reconfortant. „Astfel, spuse înţeleptul, moartea o va lua pe nepusă masă, lent, în timp de vreo şase luni.“

Cu răbdare şi încăpăţânare, Liu vărsă zi de zi, luni în şir, câteva picături din licoarea cea roz în ceaiul soacrei şi, cu aceeaşi răbdare, îi făcu masajul binefăcător în fiecare dimineaţă.

Gestul nurorii a ţesut însă o nouă legătură între cele două femei care deveniră prietene. Inimile lor se schimbară. Soacra observă cât de generoasă era nora ei, pe lângă frumuseţea ei de invidiat.

După câteva luni, Liu uitase practic motivul vizitelor sale zilnice, al picăturilor de licoare roz şi al masajului făcut soacrei; totul devenise un plăcut şi liniştit obicei, presărat cu poveşti care se prelungeau în momente de duioşie şi apropiere neprefăcută.

Dar, într-o zi, pe neaşteptate, Liu a fost nevoită să-şi amintească faptul că soacra se apropia de moartea pe care i-o pregătise chiar ea, nora ei. Liu s-a dus degrabă la şaman pentru a-i da antidotul la otrava din sticluţă. Se aruncă în genunchi şi-l rugă fierbinte, spunându-i ceea ce se întâmplase şi cum i se schimbase inima.

Vrăjitorul zâmbi: „Ridică-te copilă. Licoarea pe care ţi-am dat-o nu era decât apă din petale de trandafiri. Chiar şi masajul a fost un pretext ca să te apropii de soacra ta. Pentru că dacă te uiţi în ochii cuiva, îi stai aproape şi-i vorbeşti, nu-l vei mai putea urî“. (Adaptare de Augustin Păunoiu, după o pildă din volumul „Viaţa e tot ce avem“, Bruno Ferrero, Editura Galaxia Gutenberg, 2007)