O reţetă de post

▲ Postul nu este doar o sumă de restricţii, de renunţări, de abstinenţe, ci este un exerciţiu de voinţă prin care unui suflet luminat de rugăciune îi încredinţăm trupul acesta, neputincios, al nostru ▲

Astăzi este prima zi a Postului Mare. Începem un urcuş anevoios spre Sfintele Paşti, începe o perioadă în care cei mai mulţi se concentrează asupra postului culinar. Ba unii sunt foarte preocupaţi în a găsi cât mai multe reţete de post. Nu e un lucru rău, evident. Însă cea mai bună „reţetă de post“ este cea pe care am auzit-o citindu-se din Evanghelie ieri, la Sfânta Liturghie. Mântuitorul ne vorbeşte în pericopa evanghelică din Duminica izgonirii lui Adam din rai despre trei ingrediente indispensabile unei adevărate „reţete de post“ şi anume: iertarea, discreţia şi faptele bune.

Multă lume se întreabă ce trebuie să facă pentru a se mântui. Care este secretul obţinerii mântuirii, care este calea prin putem să-L înduplecăm pe Dumnezeu să ne rânduiască şi nouă un colţişor de rai? Şi iată ce am auzit citindu-se la Matei 6, 14: „De veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc“. Nici că se putea un răspuns mai simplu şi mai accesibil tuturor. Aşadar, nu trebuie să împlinim, de-a lungul vieţii noastre, porunci care să ne depăşească puterile, nu trebuie să ne supunem trupul unei asceze istovitoare pentru a trece cu bine testul Judecăţii de Apoi, ci trebuie doar să iertăm totdeauna celor care ne greşesc, celor care ne fac rău.

Unii se amăgesc că respectă această poruncă spunând semenului său: „Te iert, dar nu uit ce mi-ai făcut“. Această aşa-zisă iertare nu are însă nici o valoare. Căci ce înseamnă a ierta pe cineva? Înseamnă doar a face, în mod văzut şi formal, gestul iertării? Sau înseamnă de fapt a şterge cu totul din inima şi din mintea ta fapta sau cuvântul care te-au mâhnit? Nu poţi ierta cu adevărat pe cineva dacă nu poţi uita răul pe care ţi l-a făcut. Uitarea însă trebuie înţeleasă în primul rând în sensul că trebuie să te comporţi cu cel care ţi-a greşit ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi cum nici nu ţi-ar fi greşit vreodată. În felul acesta, răul dispare cu totul, ca şi cum nici nu ar fi existat. Şi când cineva ne cere iertare, noi trebuie să răspundem: „Dumnezeu să te ierte“. Nu în sensul că am pasa responsabilitatea iertării lui Dumnezeu, ci aceasta este prescurtarea formulei: „Eu te-am iertat, de acum şi Dumnezeu să te ierte!“

Al doilea dintre elementele pe care trebuie să le avem în vedere când postim spuneam că este discreţia: „Să nu te arăţi oamenilor că posteşti“ este porunca Mântuitorului Hristos care ne vorbeşte despre făţarnicii care nu posteau, dar simulau aceasta pentru a impresiona pe cei din jur. Postul este rânduit pentru folosul nostru, nu pentru a impresiona pe cineva sau pentru a face pe plac cuiva din viaţa noastră. El este ca un medicament care ne ajută să luptăm cu boala păcatului. Postul nu este doar o sumă de restricţii, de renunţări, de abstinenţe, ci este un exerciţiu de voinţă prin care unui suflet luminat de rugăciune îi încredinţăm trupul acesta, neputincios, al nostru. A crede că poţi duce luptele cele duhovniceşti fără a te sprijini de post e ca şi cum ai crede că poţi participa cu succes la o competiţie fără nici o oră de antrenament. Iar discreţia cu care trebuie să însoţim postul nostru exprimă, aşadar, această interiorizare care-l face cu adevărat eficient.

Cele două virtuţi, iertarea şi discreţia, trebuie să devină lucrătoare în viaţa noastră prin faptele bune pe care le facem - al treilea ingredient al reţetei noastre de post duhovnicesc. Mântuitorul ne avertizează să nu ne adunăm „comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură“. Legătura aceasta pătimaşă faţă de bunurile materiale ne îndepărtează de Dumnezeu, întrucât ajungem să ne punem nădejdea în cele agonisite. Însă nu rareori astfel de oameni se trezesc peste noapte lipsiţi de aceste bunuri materiale şi devin de două ori săraci. O dată pentru că sunt lipsiţi de cele materiale, a doua oară pentru că sunt şi săraci sufleteşte. Cei care se preocupă să adune comori pentru sufletul lor, prin rugăciune, post, fapte bune, aceia nu au de ce să se teamă. Chiar dacă i-ar ajunge vreun necaz ei ştiu că Dumnezeu le poartă de grijă şi întotdeauna sunt preocupaţi pentru a face voia Lui mai mult chiar decât de a se gândi la bunurile absolut necesare traiului zilnic.

Desigur că mai sunt şi alte reţete de post, pe care le obţinem din combinarea unor „ingrediente“ precum cele trei enumerate mai sus cu unele ca rugăciunea, smerenia, milostenia şi altele. Important e să ne alegem dintre ele ce ni se potriveşte şi mai ales ce ne recomandă duhovnicul, acest medic al sufletului nostru. Şi o precizare extrem de importantă: nu avem nici un fel de restricţii la astfel de bucate; mâncăcioşii sunt, de această dată, apreciaţi.