Biografii greci relatează în scrierile lor unele amintiri despre monahii români mai puțin cunoscuți de conaționalii lor, care au trăit în a doua jumătate a secolului XX, în special în timpul regimului
14 Noi, 2024
Paradisuri artificiale
De ce este neurofarmacologia o ştiinţă a viitorului? Citesc din cartea lui Fukuyama "Viitorul nostru postuman" următoarele lucruri: "Neuroştiinţa modernă a ridicat într-adevăr capota şi ne-a permis să aruncăm o privire, chiar dacă vagă, asupra motorului. Cei aproximativ 12 neurotransmiţători, cum ar fi serotonina, dopamina şi norepinefrina, controlează declanşarea impulsurilor sinaptice şi transmiterea semnalelor în creier prin intermediul neuronilor. Nivelurile acestor neurotransmiţători şi modul în care interacţionează ne afectează direct sentimentele subiective de bunăstare, de frică etc.". Aşadar, graţie chimiştilor şi sintezelor farmaceutice făcute de aceştia au apărut medicamente ca prozac, zoloft, ritalin, care stimulează neurotransmiţătorii. Sunt medicamente de care omul modern a ajuns mai mult sau mai puţin dependent, fiindcă-l ajută să supravieţuiască. Fără ajutorul lor probabil că şi-ar pierde minţile. Demonstraţia făcută de cercetătorul american este rece şi strălucită. El a proorocit triumful societăţii democratice, laxe, pluraliste, în care contradicţiile exterioare se vor stinge. Dar tot el, într-o asemenea lucrare care nu mai priveşte societatea, ci dedesubturile psihicului, dezvăluie teribila derivă în care ne aflăm şi faptul că nu mai putem găsi în noi înşine resurse pentru a ne menţine pe linia de plutire.
Ceea ce mi se pare interesant este faptul că aceste medicamente înlocuiesc psihoterapiile. Cu alte cuvinte, nu te mai duci la psihiatru pentru a te pune pe picioare, îţi iei singur raţia de drog şi mergi mai departe. Aşa cum se ştie, ceea ce Orwell a prezentat la sfârşitul războiului în romanul său "1984", Huxley deja anticipase într-o formă mai subtilă în cartea sa "The Brave new world", scrisă înainte ca Hitler să ajungă la putere sau chiar în acei ani. Nu atât exteriorul contează, cât psihicul, cât de bolnavi suntem şi ce trebuie să facem ca să stăpânim monstrul psihic. Medicamentele citate au mai ales în vedere redarea încrederii omului în sine însuşi. Substanţele fiind psihotrope, individul are nevoie de ele pentru a combate depresia. E ciudat însă că într-o societate globalizată, confortabilă, care cel puţin în spaţiul euroatlant a reuşit să anihileze mizeria făţişă, omul are nevoie de asemenea întăritoare. De ce, altfel spus, dacă nu mai e ca înainte ameninţat de spectrul mizeriei, şi-a pierdut încrederea în sine? Nu încape îndoială că între rezolvarea problemelor materiale şi viaţa noastră relaţia nu este dictată de un simplu determinism. Adică putem avea de toate şi în acelaşi timp să nu ne simţim bine, să acuzăm grave perturbări lăuntrice, care pot duce şi până la sinucidere. Medicamentele de fapt sunt un substitut. Îl ţin în viaţă pe om atâta vreme cât nu a găsit soluţia de salvare. În ce să mai credem? În care utopie? De ce nici familia nu ne mai e de ajuns? De ce munca rămâne alienantă? Cu cât se dezvoltă mai fastuos neurofarmacologia, cu atât condiţia omului contemporan este mai gravă. Câştigăm cu o mână şi pierdem cu alta. De aceea mâinile ar trebui să se apropie şi să se ridice spre cer. În rugăciune e numai de câştigat, nimic de pierdut.
.jpg)
