Sacra competitivitate

Trăim într-o lume cât se poate de competitivă, în care ne aflăm tot timpul în faţa unor provocări, succese sau eşecuri. Este, însă, această stare de fapt una pozitivă şi demnă de a fi apreciată şi încurajată? Din punct de vedere economic - da, din punct de vedere religios - nu. Împărtăşim astfel părerea teologului italian Riccardo Petrella, care a scris un studiu privind direcţiile negative ale competitivităţii.

Sensul iniţial al termenilor de concurenţă şi competiţie a fost cu totul altul decât cel uzitat astăzi. Astfel, „concurenţa“ desemna persoane sau evenimente care ţintesc spre acelaşi scop, în timp ce „competiţia“ derivă de la expresia latină „cum petere“ care înseamnă „a căuta împreună“ („Critica competitivităţii“, p. 470). Este uşor de realizat că, astăzi, concurenţa este privită drept ceva negativ care trebuie eliminat sub o formă sau alta, iar competiţia se referă la un război psihologic de impunere a unei companii pe o anumită piaţă. Ricardo Petrella ne oferă, prin urmare, o definiţie interesantă a competitivităţii. „Ideologia competitivităţii se reduce la câteva idei simple: suntem angajaţi - ni se spune - într-un război tehnologic, industrial şi economic purtat fără cruţare la scară mondială. Scopul competitivităţii este de a supravieţui, de „a nu te lăsa ucis“; supravieţuirea vine prin competitivitate; în afara acesteia nu există salvare pe termen scurt sau lung, nu există dezvoltare, bunăstare economică şi socială, nici autonomie sau independenţă politică; principalul rol al statului, şcolii, sindicatelor, oraşelor etc. este de a crea mediul cel mai propice pentru ca în acest război planetar întreprinderile să fie şi să rămână competitive“ (p. 472).

Definiţia oferită de Petrella ne pune în faţă câteva probleme cu neputinţă de ocolit. Competitivitatea ameninţă să devină motorul oricărei civilizaţii, al oricărei dezvoltări, ori lucrul acesta nu este deloc în regulă. Un creştin obişnuit aspiră la propria dezvoltare spirituală şi susţine dezvoltarea statului în care trăieşte, dar nu poate să folosească mijloacele moderne de competitivitate. Acestea sunt bazate în mare parte pe manipulare şi interese egoiste, care nu comportă nici un fel de scrupule. Bunăstarea economică nu poate avea la bază un război economic purtat la scară mondială în care doar cei mai buni supravieţuiesc, folosind orice metodă pentru a nu dispărea de pe piaţă. Este periculoasă, totodată, şi folosirea competitivităţii pentru distrugerea barierelor politice. Bineînţeles, nu facem o critică a utilizării companiilor multinaţionale în relaţiile dintre ţări, dar unele principii folosite de acestea duc la distrugerea civilizaţiei şi a culturii statale. „Ce să spunem despre considerabila sărăcire ştiinţifică şi culturală a discursului despre economie, condiţia umană şi societatea pe care o creează competitivitatea devenită scop în sine? În afara cercurilor restrânse de specialişti, reflecţia şi dezbaterea necesare ştiinţei, cunoaşterii, tehnologiei, bogăţiei, bunăstării, progresului, eticii, raporturilor Nord-Sud, mediului, păcii şi războiului, sunt reduse la câteva lozinci bazate pe iniţiativă şi piaţă, gestiune şi transfer de tehnologii, inovaţie şi difuzarea ei“ (p. 477).

Care este soluţia pentru această fobie competitivă care se răspândeşte tot mai mult la nivel mondial? Autorul ne propune câteva idei în acest sens, care, din păcate, nu sunt luate în considerare de forurile înalte. În primul rând, un control mai puternic asupra mişcărilor de capital, reducerea secretului bancar şi desfiinţarea paradisurilor fiscale. În mod clar acestea nu vor fi agreate de cei care se folosesc de ele pentru interese proprii. Apoi, Petrella ne recomandă să păstrăm controlul asupra tehnologiei. Scopul acesteia este de a-l ajuta, iar nu de a-l înlocui pe om. Cea mai interesantă soluţie este de a orienta surplusul de foloase materiale ale ţărilor bogate spre ţările subdezvoltate. Acestea sunt primele ignorate în cadrul strategiei competitive de globalizare. Oraşele sărace sunt considerate adevărate găuri negre şi exemple negative pentru reuşitele competitivităţii, distrugerea lor fiind o soluţie mai avantajoasă decât salvarea. În aceste condiţii, ne punem întrebarea: împotriva cui devenim competitivi?

Omul nu poate să trăiască separat de Dumnezeu, iar ispita modernă este că poţi fi viu şi de unul singur. Vei respira în continuare, vei mânca, vei bea, dar nu te vei realiza ca persoană, nu te vei desăvârşi ca om. De aceea, este bine să respectăm sfatul lui Ricardo Petrella şi să nu credem să putem supravieţui într-o societate bazată pe competiţie războinică. „Economia nu se mărgineşte la concurenţă şi e bine să ne aducem aminte că scopul ultim al activităţilor economice nu e de a câştiga sau de a-l înfrânge pe celălalt, ci de a ameliora condiţiile de viaţă ale fiecăruia“ (p. 477). (Ricardo Petrella, Critica competitiviţii, în Gândirea socială a Bisericii, Editura Deisis, Sibiu, 2002, pp. 469-480).