Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Pastorala Însemnătatea Anului omagial al satului românesc şi a Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti în Patriarhia Română

Însemnătatea Anului omagial al satului românesc şi a Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti în Patriarhia Română

Data: 16 Noi, 2019

Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicului cler
şi preaiubiţilor credincioşi din Patriarhia Română,

Har, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Continuând tradiția începută în anul 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2019 ca fiind „Anul omagial al satului românesc (al preo­ţi­lor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)”, precum şi „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti” în Patriarhia Română.

Prin această inițiativă, s-a dorit evidențierea faptului că satul este spațiul în care s-au format şi s-au păstrat, de-a lungul timpului, multe dintre valorile autentice spirituale, culturale şi identitare ale poporului român. Împreună cu omagierea satului românesc, anul 2019 constituie prilej de comemorare a traducătorilor de cărți bi­sericeşti, respectiv prilej de evocare a două mari personalități ale Ortodoxiei româneşti, anume vrednicii de pomenire: patriarhii Nicodim Munteanu (6 decembrie 1864 - 27 februarie 1948) şi Iustin Moisescu (5 martie 1910 - 31 iulie 1986). Aceşti doi distinşi întâistă­tă­tori ai Bisericii Ortodoxe Române, ambii fii ai satului românesc, şi-au adus contribuția, în spe­cial prin ostenelile lor cărtură­reşti şi pastoral-misionare, la întă­ri­rea conştiin­ței româneşti şi luminarea credin­cio­şilor prin cre­din­ță şi cultură.

Dreptmăritori creştini,

În mai multe rânduri, Sfânta Scriptură pune în evidență rolul satului. Astfel, în Vechiul Testament, satul este deseori amintit ca loc de împlinire a profețiilor sau a voii lui Dumnezeu între oameni (cf. Ieşire 8, 13; Levitic 25, 31; Judecători 5, 7; Neemia 6, 2; Iezechiel 38, 11), dar şi ca spațiu de păstrare şi de valorificare a tradițiilor poporului ales (cf. Estera 9, 19).

Iar în Noul Testament, Sfinții Evanghelişti dau mărturie că „Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, pro­povăduind Evanghelia împă­ră­ţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor” (Matei 9, 35; Marcu 1, 38; Marcu 6, 6; Marcu 8, 27; Luca 5, 17; Luca 9, 12). Prin urmare, se poate observa că Mântuitorul Iisus Hristos a propovăduit Evanghelia Sa nu doar în cetăți, ci şi în sate. De pil­dă, satul în care mergea El adesea era Betania, unde locuiau Lazăr şi surorile lui, Marta şi Maria.

După Învierea din morți, Domnul Iisus Hristos S-a arătat ucenicilor Săi, Luca şi Cleopa, ca un călător necunoscut, şi S-a alăturat acestora în drumul lor spre „un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus”. În acest sat, Emaus, Mântuitorul a săvârşit prima frângere a pâinii de după Învierea Sa din morți. La Emaus, El S-a făcut cunoscut ucenicilor Luca şi Cleopa, după ce, pe cale, „le-a tâlcuit lor din toate Scripturile cele despre El” (Luca 24, 13-32). Aşadar, Iisus dăruieşte şi oame­nilor de la sat lumina Învierii Sale împreună cu arvuna vieţii veşnice.

Pentru țăranul român, locuitor al satului, Dumnezeu a fost şi este o prezență tainică, nu o idee ab­strac­tă. La sat, poate mai mult decât la oraş, prezența harică a Creatorului în natură este mai uşor percepută şi apreciată, deoarece țăranul înțelege mai bine că valoarea naturii înconjurătoare este dată de faptul că aceasta este darul lui Dumnezeu pentru om, dar care trebuie cultivat în relație de re­cu­noş­tință față de Dăruitor. Țăranul creş­tin sau locuitorul satului cul­tivă cu evlavie țarina şi iubeşte pa­tria lui pământească ca fiind dar primit de la Dumnezeu, spre a se pregăti aici pentru patria eter­nă cerească, din Împărăția Prea­sfintei Treimi. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel spune: „Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14).

Creațiile populare perene din lumea satului sintetizează filosofia profundă a înţelegerii sensului sfânt al vieţii şi al morţii, aşa cum evi­dențiază părintele Dumitru Stăni­loae în citatul următor: „Omul şi firea întreagă sunt transfigurate prin Taina Sfintei Împărtăşanii, prin lumina ce ţâşneşte din Trupul Domnului prezent în ea. La Liturghie, ţăranul român se deprindea să vadă lumea cu alţi ochi, învăţa să o vadă poleită în albul strălucirii dum­nezeieşti, plină de taina pre­zen­ţei divine, a luminii taborice. Peste toate strălucea lumina săr­bă­torii. De aceea, şi el se îmbrăca în straie albe, curate, ca să fie solidar cu lumina dumne­ze­iască răspân­dită peste fire, ca să închipuie prin ele nestricăciunea veşmântului care nu i se va mai fura1.

În contextul acestei armonii dintre țăran şi Dumnezeu, dintre sat şi veşnicie, activitatea preotului, a învățătorului şi a primarului gospodar ne arată că viața satului nu se desfăşoară oricum, ci aceasta ține seama de anumite reguli sau datini împământenite de veacuri, care înseamnă tradiție moştenită şi transmisă de-a lungul genera­țiilor.

Astfel, preotul, care propovădu­ieşte Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, îl învață pe omul de la sat să se roage, îi ascultă durerile şi îl dezleagă de păcate, îi sfințeşte viața, casa şi rodul muncii prin slujbele Bisericii. Preotul este prezent în toate momentele importante din viaţa creştinului, în special la naştere, la căsătorie şi la înmormântare, iar în comunitatea rurală preotul îndeplineşte rolul său de păstor duhovnicesc al unei parohii, într-o relaţie mult mai statornică decât în comunităţile urbane cu multe parohii.

Alături de preot, în satul românesc, un rol important l-au avut şi îl are învăţătorul sau învăţătorii, cei care, mai întâi în tinda bisericilor, apoi în şcoli sau în spații special amenajate, i-au învățat pe copiii sătenilor să scrie, să citească şi să se comporte cu bunăvoință şi demnitate.

Nu în ultimul rând, un rol important în viața satului îl are primarul harnic, care, ca principală autoritate publică locală aleasă de comunitate, este chemat să fie primul gospodar al comunităţii, exem­plu pentru ceilalți săteni prin modul în care ştie nu doar să se îngrijească de propria sa gospodă­rie, ci şi să arate fidelitate şi grijă pentru bunăstarea consătenilor săi.

Mulți primari au afirmat deo­potrivă dragostea lor față de satul românesc şi față de Dumnezeu, contribuind mult atât la buna gospodărire a satului, cât şi la construirea de locaşuri sfinte, acolo unde acestea lipseau sau erau neîncăpătoare. Biserica, şcoala şi primăria, adeseori învecinate, îngrijite şi primitoare, sunt adesea clădirile emblematice ale comu­nității rurale româneşti prin care se exprimă mai ales ataşamentul locuitorilor față de propriile valori spirituale, culturale şi gospodă­reşti, adică buna rânduială şi buna chivernisire a satului.

Vitregiile îndurate în ultimul secol de țăranul român, prin colectivizarea forţată, prin plecarea sătenilor la oraş ca urmare a industrializării şi, mai nou, prin emigrarea sătenilor în străinătate, au avut efecte grave la nivelul identităţii şi mentalităţii sale, lovind adânc în normalitatea sau în firescul vieții sale tradiționale şi generând în mediul rural transfor­mări negative de ordin spiritual, cultural şi demografic. De aceea, astăzi, satul românesc este oarecum răstignit între idealizare nostalgică și abandonare prac­tică, între identitate tradi­ţio­nală și supravieţuire pre­cară. Sărăcia, şomajul, dezvoltarea rurală insuficientă şi emigrația spre țări mai dezvoltate au condus la o criză majoră în satul românesc, care se zbate între tradiție culturală şi supraviețuire mate­rială.

În fața unor asemenea realități triste, pe care nu le poate ignora, Biserica Ortodoxă Română depune eforturi pentru dezvoltarea rurală durabilă şi pentru salvarea satului românesc, inclusiv prin proiecte desfăşurate la nivel național sau regional, precum proiectul „Alege şcoala!”, destinat prevenirii şi diminuării abandonului şcolar, sau programul „Sănătate pentru sate”, concretizat prin organizarea unor acțiuni medicale umanitare, având ca beneficiari persoane defavorizate din mediul rural.

În special, preotul este chemat să fie activ în viața comunității, deoarece activitatea religioasă, liturgică şi pastorală nu are doar o consecinţă cultică sau spirituală, ci ea influenţează şi viaţa socială, aduce un spor de calitate vieţii într-o anumită comunitate, aduce speranţă şi creează o comuniune spirituală mai intensă. Iar când se realizează o cooperare bene­fi­că între preot, învăţător şi primar, se creează speranţă mai multă şi comuniune spiri­tuală mai intensă.

Iubiţi credincioşi,

Între vlăstarele satului românesc se numără şi doi harnici întâistă­tători ai Bisericii Ortodoxe Române, pe care îi comemorăm în anul 2019. Este vorba despre patriarhii Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu.

Pe vrednicul de pomenire Nicodim Munteanu, al doilea Patriarh al Bisericii noastre (30 iunie 1939 - 27 februarie 1948), îl cinstim pentru ampla activitate misio­nară, culturală şi socială pe care acesta a desfăşurat-o, cu mult curaj şi jertfelnicie, în timpuri deosebit de grele, în vremuri de criză economică şi război, sub presiunea factorilor politici ostili din țară şi din străinătate. Fiu al satului Pipirig din Munții Neamțului, Patriarhul Nicodim rămâne în istoria Bisericii şi a poporului român o figură repre­zentativă, de o verticalitate luptă­toare şi cu o demnitate înţeleaptă. El a dat dovadă de conştiinţă misionară, mai ales prin faptul că s-a implicat în scrierea şi traducerea mai multor cărţi, în special a unor lucrări de teologie biblică şi teologie pastorală.

Activitatea sa publicistică şi editorială numără peste o sută de lucrări traduse şi prelucrate din limba rusă, în mare parte cărți de predici, lucrări teologice şi broşuri având conținut religios. Acestora li se adaugă alte câteva lucrări originale, pe care Patriarhul Nicodim le-a publicat spre folosul sufletesc al păstoriților săi. O parte dintre aceste lucrări sunt adresate locuitorilor satelor româneşti, pe care Patriarhul Nicodim i-a învățat Ce să creadă şi cum să trăiască (Bu­cu­reşti, 1905) sau Cum se cuvine să stea creştinul în biserică la slujba Sfintei Liturghii (Bucureşti, 1907). Patriarhul Nicodim a arătat un interes deosebit şi pentru traducerea textului Sfintei Scripturi. În 1913, a publicat Mica Biblie, iar pentru Biblia sinodală din 1936, a tradus 24 de cărți din Vechiul Testament. La inițiativa şi cu binecuvântarea sa, în anul 1944 a fost tipărită o nouă ediție a Sfintei Scripturi, pentru care Patriarhul Nicodim a tradus 24 de cărți din Vechiul Testament şi toate cele 27 de cărți ale Noului Testament.

Cel de-al doilea vrednic Patriarh pe care-l comemorăm anul acesta, Iustin Moisescu, s-a născut la 5 martie 1910, în satul Cândeşti din județul Argeş. I-a succedat Patriar­hului Justinian Marina în scaunul patriarhal, fiind cel de-al patrulea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost ales în data de 12 iunie 1977 şi a păstorit până la moartea sa, în 31 iulie 1986, punându-şi în valoare vocația de om cu o cultură temeinică şi vastă. Eleganţa şi erudiţia sa academică au fost rodul unei vieţi dedicate studiului, fiind, ca profesor, mitropolit şi patriarh, o personalitate cu o temeinică formare univer­si­tară de tip european, cu o cunoaş­tere profundă a scrierilor Sfinţilor Părinţi.

Într-o perioadă în care regimul politic comunist încerca să impună societății româneşti ateismul materialist, Patriarhul Iustin a acordat o atenție deosebită activității editoriale, dăruind literaturii teologice în limba română lucrări fundamentale. Între acestea se nu­mără o nouă ediție sinodală a textului Sfintei Scripturi (Noul Testament din 1979 şi Biblia sinodală din 1982), precum şi cărți de cult diortosite dimpreună cu manuale noi pentru învățământul teologic liceal şi universitar.

Totodată, el este inițiatorul marii colecții de traduceri din scrieri patristice, intitulată Părinţi şi scriitori bisericeşti (PSB), proiec­tată a avea 90 de volume. Începând cu anul 2007, această însemnată colecție patristică în limba română a intrat în proces de reactualizare, ca o cultivare a moştenirii spirituale luminoase pe care Preafericirea Sa ne-a lăsat-o.

Aşadar, Părintele Patriarh Iustin rămâne în memoria Bisericii noastre ca un om echilibrat, un teolog erudit şi un păstor înţelept, prin fidelitatea sa faţă de tradiţia ortodoxă, patristică, prin temeinica sa pregătire academică, prin sobrietatea sa în relaţiile umane, precum şi prin bunătatea şi dărnicia sa părintească, exprimate adesea discret, dar eficient2.

Prin activitatea bogată de tradu­cători pe care au desfăşu­rat-o, atât Patriarhul Nicodim Munteanu, cât şi Patriarhul Iustin Moisescu continuă şirul traducăto­rilor de scrieri bisericeşti care, prin osteneala lor, au contribuit atât la introducerea limbii române în cult şi în cultura românească, cât şi la transmiterea adevărului de cre­din­ță în limba poporului român.

Fără munca de veacuri a traducătorilor Sfintei Scripturi, ai cărţilor de cult și ai scrierilor Sfinţilor Părinţi, credincioșii români nu ar fi avut acces, în limba proprie, la frumuseţea și profunzimea Cuvântului lui Dumnezeu și nici la înţelegerea sfintelor slujbe sau la bogatele învăţă­turi patristice.

Limba unui popor se maturi­zează şi se sfințeşte atunci când ajunge să exprime Cuvântul lui Dumnezeu. Maturizarea limbii române a avut loc în secolele XVI-XVII, în spațiul bisericesc, odată cu traducerea primelor cărți de cult şi a Sfintei Scripturi. Acestea au fost cele dintâi documente şi monumente ale limbii române literare şi ale culturii româneşti.

Astfel, după tipărirea în limba română a Bibliei de la Bucureşti, în anul 1688, prin strădaniile unor traducători precum diaconul Coresi, mitropoliții Teofil şi Ştefan şi Sfântul Antim Ivireanul în Țara Româ­nească, Sfinții Varlaam şi Dosoftei în Moldova, Sfântul Simion Ştefan în Transilvania şi mulți alți ostenitori, spre sfârşitul veacului al XVIII-lea, toate cărţi­le de cult au fost traduse în lim­ba română şi au circulat în toate provinciile româneşti.

Aşadar, în anul 2019 sunt come­moraţi toţi traducătorii, care, prin efortul lor, din dragoste faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, faţă de limba română şi faţă de popor, au transmis adevărul de credinţă, contribuind astfel la menţinerea unităţii de credinţă şi de limbă a neamului românesc.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, ne aflăm la începutul Postului Naşterii Domnului, numit şi Postul Crăciunului. Această perioadă este, în primul rând, o pregătire, o sfințire a sufletului şi a trupului nostru, prin Spovedanie şi Împăr­tă­şanie, dar şi prilej de întrajutorare şi milostenie. Faptele milosteniei creştine, privite ca roade ale dreptei credințe, sunt expresia concretă a iubirii noastre smerite față de Dumnezeu şi de oameni.

Prin urmare, şi în acest an, ne adresăm preoților şi credincioşilor mireni ai Sfintei noastre Biserici cu îndemnul părintesc de a organiza, la parohii, mănăstiri, protopopiate și la centrele epar­hiale, colecte de bani, alimente, haine și medicamente. Acestea vor fi distribuite celor aflaţi în suferinţă și în lipsuri, familiilor defavorizate cu mulţi copii, bă­trânilor și persoanelor singure fără copii sau rude, cu precă­dere celor care locuiesc în mediul rural.

Având încredințarea că veți arăta şi în acest an dărnicie creştină şi veți răspunde cu dragoste chemării noastre părinteşti în această lucrare sfântă de binefacere şi ajutorare, vă mulțumim pentru generozitatea arătată în anii precedenți şi vă reamintim cuvintele Domnului Iisus Hristos: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).

Cu rugăciune, post şi milostenie, ne vom pregăti mai bine pentru slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire milostivă pentru oameni şi pentru mântuirea lor.

În încheiere, cu multă prețuire, vă îmbrățişăm părinteşte şi vă împărtăşim binecuvântarea apos­tolică: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

† Daniel
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
şi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Note:

1 Pr. Dumitru Stăniloae, Opere complete, Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, vol. IX, Ed. Basilica, Bucureşti, 2018, p. 336.

2 † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Cuvânt înainte” la volumul Patriarhul Iustin Moisescu: un stâlp neclintit în vremuri potrivnice, Ed. Basilica, Bucureşti, 2019, pp. 7-8.

Titlul aparține redacției

Citeşte mai multe despre:   Patriarhul Daniel  -   sat  -   Postul Crăciunului  -   Nicodim Munteanu  -   Iustin Moisescu