Festivaluri de toacă în Mitropolia Banatului

În preajma marelui praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, atât Parohia Giroc, Protopopiatul Timișoara I, cât și Parohia Moțiori, Protopopiatul Ineu, au organizat frumoase festivaluri de toacă, prin care s-a dorit continuarea tradiţiilor de Sfintele Paşti şi transmiterea lor, prin Biserică, generaţiilor viitoare de creștini.

În Săptămâna Mare, Arhiepiscopia Timişoarei, în colaborare cu Primăria Giroc, a organizat a X-a ediție a Festivalului cultural-spiritual „În glas de toacă”. Cu acest prilej, credincioșii și tinerii din Parohia Giroc, îmbrăcați în costume populare, l-au întâmpinat pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, în centrul localității, la biserica cu hramul „Sfântul Mucenic Dimitrie”. De acolo, toți credincioșii prezenți au pornit, în alai și în sunetul toacei, spre grădina de vară a căminului cultural din Giroc, unde primăria a pregătit 33 de toace, după anii Mântuitorului petrecuţi pe pământ. Manifestarea a fost deschisă de către Mitropolitul Banatului, care a reliefat importanța și semnificația toacei în spiritualitatea răsăriteană.

„Toaca a fost utilizată, mai întâi, în pustie, unde călugării, retrași prin peșteri, coborau la biserică la auzul sunetului ei. Cântul de toacă nu este altceva decât chemarea la Hristos. Așa cum clopotul ne cheamă la Sfânta Biserică, tot așa și pustnicii, auzind aceste bătăi de toacă, se îndreptau la miez de noapte la biserică. Mă bucur că astăzi, aici, copii foarte tineri învață să cânte la toacă. Noi nu batem în toacă, nici nu batem toaca, ci noi cântăm, în toacă, lui Dumnezeu”, a spus Înaltprea­sfinția Sa. În continuare, a luat cuvântul și primarul comunei Giroc, Ionel Toma, care și-a exprimat bucuria de a-l avea prezent, pentru a doua oară la acest festival, pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan. La ediția din acest an au participat grupuri de tineri, precum și monahii de la Mănăstirea Timișeni-Șag. Prin acest festival, organizatorii urmăresc continuarea tradiţiilor de Sfintele Paşti şi transmiterea lor, prin Biserică, generaţiilor viitoare de creștini.

Concurs de toacă în Parohia Moțiori, Protopopiatul Ineu

Din inițiativa părintelui Ciprian Petru Sălăvăstru, Parohia Moțiori, Protopopiatul Ineu, cu sprijinul Comitetului parohial, a organizat în timpul Săptămânii Mari concursul „Toaca - o chemare la rugăciune”, ajuns la a VII-a ediție. Evenimentul a fost destinat enoriaşilor de toate vârstele, de la cei mai mici la cei mai înaintaţi în zile, fiind împărțit pe cinci categorii: copii de grădiniţă, elevi din clasele I-IV, clasele V-VIII, clasele IX-XII și adulții.

În cuvântul său, părintele paroh a subliniat că bătăile de toacă amintesc de bătutul piroanelor în mâinile și picioarele lui Hristos, chemând credincioșii la slujbele Bisericii. La final a adus mulțumire tuturor participanţilor şi celor care au ajutat la buna desfăşurare a acestui demers duhovnicesc, arătând dragostea faţă de formele de manifestare a cultului ortodox şi ataşament faţă de Sfânta Biserică. Toți participanţii au fost premiați și răsplătiți cu diplome, icoane și diverse cărţi cu conținut religios și de zidire duhovnicească.

Toaca este un instrument muzical de percuție, din clasa idiofonelor, folosit în cultul Bisericii Ortodoxe. Percuția se face în mod ritmic și, în funcție de locul în care placa de lemn sau metal este lovită, se pot obține sunete cu înălțimi diferite, creându-se astfel o linie melodică simplă.

Toaca este atestată documentar încă din secolele IV-V. Sfântul Ioan Casian (^435) spune că, în Galia, exista obiceiul de a fi chemaţi călugarii la rugăciune prin bătăi cu ciocanul în uşa chiliilor. Istoricul bisericesc Paladie (364-425) confirmă acelaşi obicei în Bitinia. De la bătaia în uşa fiecărui creștin s-a ajuns, în chip firesc, la bătaia într-un lemn special lucrat printre casele creștinilor sau din turla bisericii. Ca obiect liturgic, toaca cheamă credincioșii la rugăciune, marcând trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Și Sfântul Sofronie al Ierusalimului vorbește în sec. al VII-lea despre două tipuri de toacă (de lemn și de fier), evidențiind semnificația ei simbolică, anume aceea „de trâmbiţă a îngerilor”. În actele Sinodului VII Ecumenic se menţionează obiceiul de chemare la biserică prin lovire cu ciocanul într-o scândură, numită „Sfântul Lemn Sunător”. Între Joia Mare şi noaptea Sfintei Învieri, bătaia clopotelor este înlocuită cu sunetul lin al toacei, amintind de cuiele care au fost bătute în mâinile şi picioarele Mântuitorului Hristos la Răstignirea Lui pe Golgota. Așadar, nu numai sunetul aduce aminte de Pătimirile lui Hristos, ci şi simbolistica lemnului este legată de aceasta, amintind de lemnul Sfintei Cruci.