„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Oaspeţi din Jena - Germania la Centrul de zi "Sfântul Nicolae" din Lugoj
Angajaţii şi beneficiarii Centrului „Sfântul Nicolae” din Lugoj au primit zilele trecute vizita unei delegaţii din oraşul Jena - Germania, oraş înfrăţit cu Lugojul. Delegaţia a fost formată din Jens Ommer, Reinhilde Ommer şi jr. Lukas Ommer, dânşii reprezentând Asociaţia pentru Promovarea Parteneriatului între oraşele Lugoj şi Jena, cu sediul în Jena. Prezenţa acestora în Lugoj a fost motivată de sprijinirea unor centre sociale, afiliate Primăriei din Lugoj, prin diferite donaţii materiale, dar şi de identificarea unor noi centre sau instituţii ce desfăşoară activităţi sociale, în special a celor care au ca ţintă copii proveniţi din familii defavorizate. Întru început, preotul coordonator Cristian Cerbu a făcut o prezentare a activităţii pe care o desfăşoară centrul la nivel de oraş, arătând importanţa pe care o are acesta în prevenirea fenomenului de abandon şcolar la copii aflaţi în situaţii de risc, în formarea şi educarea tinerilor elevi, care vor reprezenta societatea şi Biserica în viitor. Totodată s-a făcut referire la nevoia de extindere a parteneriatelor cu diferite organizaţii, precum şi de găsire a unor soluţii cât mai concrete, pentru susţinerea şi dezvoltarea acestei activităţi sociale a centrului „Sfântul Nicolae”. În continuare, câţiva copii au dorit să le împărtăşească oaspeţilor prezenţi împlinirile şi momentele frumoase pe care le trăiesc la centru, precum activităţile recreative, jocurile și întreg programul derulat de-a lungul zilei. În urma discuţiilor purtate, delegaţia şi-a arătat interesul pentru ca în viitor, prin intermediul asociaţiei pe care o reprezintă, să-şi îndrepte atenţia şi asupra Centrului de zi „Sfântul Nicolae” din Lugoj, prin diferite acte de donaţie.