Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Regionale Oltenia Paulin Lecca, stareţul de la Arnota

Paulin Lecca, stareţul de la Arnota

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: Pr. Constantin Olariu - 21 Ian, 2017

Pe numele său de civil Victor Lecca, s-a născut în localitatea Babele, judeţul Ismail, Basarabia, din părinţii Grigorie şi Maria Lecca. A urmat Seminarul Teologic şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Chişinău. Fiind discipol al lui Nichifor Crainic, profesor strălucit al Facultăţii de Teologie din Chişinău, părintele Paulin a dovedit pe parcursul întregii sale vieţi o mare deschidere pentru misionarismul ortodox, căutând soluţii de traversare a evului de expansiune a politicii demonice de negare totală a existenţei lui Dumnezeu - comunismul.

Anii 1945-1948 îl găsesc pe părintele Paulin în mijlocul intelectualilor români care s-au grupat în jurul mişcării spirituale „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. Cei care i-au fost împreună-rugători, părintele prof. Dumitru Stăniloae, părintele prof. Constantin Galeriu, părinţii arhimandriţi Sofian Boghiu, Benedict Ghiuş, Felix Dubneac, fratele Nicolae - arhimandritul Andrei Scrima de mai târziu, jurnalistul Sandu Tudor - ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor de la Schitul Rarău, dr. Vasile Voiculescu, preotul rus Ioan Kulîghin, mentorul acestei mişcări, şi alţii, nu mai sunt printre noi.

Vâltorile instaurării regimului comunist în întreaga Europă de Est, precum şi în România, au marcat profund întreaga societate românească şi, implicit, viaţa monahală din mănăstirile acesteia. Într-o astfel de Românie sfâşiată de întunericul comu­nis­mu­lui-ateu, părintele Paulin Lecca peregrinează pe la mănăstirile Frăsinei, Cozia, Govora, Schitul Rarău, Gologanu, Antim, iar mai târziu, între 1979 şi 1992, vreme de 13 ani, stareț al Mănăstirii Arnota, ctitoria domnitorului Matei Basarab. Şezând la Arnota, pe vârful muntelui cu același nume, deasupra lumii învolburate precum o mare în furtună, părintele Paulin s-a dedicat rugăciunii, contemplației, scrisului. O parte din manuscrisele sale s-au pierdut ori au rămas în colecţii personale ale unor preoţi, monahi sau laici. Din paginile rămase în arhiva Mănăstirii Arnota răzbate dovada a ceea ce l-a preocupat întreaga viaţă: scrisul şi comunicarea cu oamenii.

Din învăţăturile părintelui Paulin

Părintele Paulin coresponda cu foarte mulţi credincioși de pretutindeni. Într-o scrisoare adresată unei fiice duhovnicești din Franța care vizitase Mănăstirea Arnota găsim într-o franceză impecabilă următoarele: „Iubirea de Dumnezeu şi de aproapele nu are nici o valoare fără smerenie. Rugăciunea, de asemenea, are nevoie de smerenie. Postul fără smerenie, la fel, nu este post. Când Fericitul Augustin a fost întrebat care sunt adevărurile necesare mântuirii sufletului, el a răspuns: «Noi avem nevoie de trei adevăruri: Smerenia, Smerenia şi Smerenia!». Smerenia este piatra unghiulară pe care noi putem construi omul nou. În acest fel, construiţi pe un asemenea fundament, nici un vrăjmaş, văzut sau nevăzut, nu poate să ne distrugă edificiul nostru interior pentru că Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât toţi părinţii de pe pământ”.

Părintele Paulin a scris mult. A muncit mult. Şi a suferit mult. A umblat mult printre oameni şi pentru oameni. În volumul „Adevăr şi pace” apărut la 7 ani după mutarea sa la Domnul, părintele scria: „Un suflet fără răutate, simplu, smerit, blând, care îşi dezrădăcinează egoismul cu toate patimile lui, este ca o unealtă docilă în mâinile unui meşter. Printr-un asemenea suflet care, în locul egoismului, se umple de darurile Sfântului Duh Dumnezeu lucrează, zideşte, dărâmă şi arde puterile vrăjmaşe”. Popasul final pământesc al părintelui Paulin nu a fost să fie la Arnota, pe care o iubise şi unde, în tainice înserări, va fi scris cele mai profunde meditaţii teologice. Ci s-a dus peste munte, în Vrancea, la Mănăstirea Rogozu, tot o ctitorie a domnitorului Matei Basarab, unde monahii cu pas plecat sub dulcea povară a rugăciunii i-au fost smerite ucenice, îngrijindu-i ostenelile celor 82 de ani de viaţă.

„Unde este mormântul părintelui Paulin?”

La 21 de ani distanţă de mutarea la Domnul a părintelui Paulin vin la Arnota, privind spre cimitirul din poarta mănăstirii, credincioşi-închinători şi întreabă: „Unde este mormântul părintelui Paulin?” Neaflându-l, pun o lumânare şi un pomelnic pentru sufletul celui care poate le-a fost rudă, prieten, duhovnic sau doar i-au citit lucrările. Din suferinţa anilor întemniţaţi de comunism, părintele Paulin a valorificat acest timp, materializându-l în cărţi ce îi poartă semnătura, transferând în memorialul monahismului românesc un spirit viu, o personalitate marcantă a vieţii duhovniceşti din secolul XX, un real ucenic al Rugăciunii lui Iisus deprinsă în aspre nevoinţe de toată vremea.