Conferinţa preoţilor din protopopiatele Baia Mare, Chioar şi Lăpuş, la Rohia

Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit, joi, 12 octombrie, Sfânta Liturghie la mănăstirea maramureşeană „Sfânta Ana” - Rohia, cu ocazia conferinţei de toamnă a preoţilor din protopopiatele Baia Mare, Chioar şi Lăpuş. Cu această ocazie, arhimandritul Gavriil Burzo, de la Mănăstirea Suciu de Sus - Breaza, care a fost închis în temniţele comuniste, a primit „Crucea Sfântul Iosif  Mărturisitorul din Maramureş”.

Alături de ierarh au mai slujit protopopii Fabian Coroian, al Băii Mari, Nicolae Petruş al Chioarului şi Florin Stan al Lăpuşului, arhim. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia, arhim. Casian Filip, eclasiarhul Catedralei Episcopale, arhim. Gavriil Burzo, protos. Vasile Filip, stareţul Mănăstirii Rohiiţa, şi alţi preoţi. În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit diacon tânărul teolog Vasile Mihai Hatos, pe seama Protopopiatului Lăpuş, cu slujire la Mănăstirea Rohia. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de preoţi şi diaconi din cele trei protopopiate, sub conducerea pr. Andrei Baboşan.

Cea mai mare distincţie a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a fost oferită, de PS Episcop Iustin, arhimandritului Gavriil Burzo de la Mănăstirea Suciu de Sus – Breaza, locaş de cult pe care l-a rectitorit, după ce a fost distrus de regimul comunist.

„Aducem prinos de recunoştinţă, preţuire şi cinstire arhimandritului Gavriil Burzo, care a pătimit în temniţele comuniste împreună cu mentorul său, părintele profesor doctor Florea Mureşanu, care a fost preot la Suciu de Sus şi pe care l-a urmat, neabandonând apărarea lui nici chiar în închisoare, desigur, împreună cu alte personalităţi culturale mari ale acelor vremuri, care au pătimit în temniţele comuniste. L-am invitat pe părintele Gavriil la toate conferinţele preoţeşti, ca să vorbească, spre ştirea noastră, din cele ce a trăit în închisoare. Am socotit că este un moment potrivit ca aici, în Protopopiatul Lăpuş, unde a şi păstorit şi rectitorit biserica Mănăstirii Breaza şi aşezământul părintelui Florea Mureşanu, care a fost distrus de regimul comunist, să îi conferim «Crucea Sfântul Iosif Mărturisitorul», ocrotitorul Epis­copiei Maramureşului şi Sătmarului, care, la vremea sa, în urmă cu 300 de ani, a pătimit pentru apărarea credinţei ortodoxe, fiind închis în înspăimântătoarea temniţă de la Hust, în dreapta Tisei, unde erau două părţi din Maramureşul Voievodal”, a spus ierarhul.

A urmat conferinţa preoţilor, iar PS Episcop Iustin a subliniat rolul important al Patriarhului Justinian în viaţa Bisericii Ortodoxe Române: „Dumnezeu a rânduit să vină un Patriarh tânăr, sub 50 de ani, la cârma Bisericii şi să aibă o strategie, o viziune, o diplomaţie şi o politică bisericească de coabitare cu un regimul ostil, ce a făcut ca Biserica Ortodoxă Română să traverseze perioada comunismului fără răni prea mari, încât noi am ieşit în mod miraculos din comunism, cu un popor creştin, lucru care s-a văzut după 1989. După ce ne-am eliberat de perioada stalinistă, a încetat regimul comunist să mai afirme sus şi tare că va desfiinţa Biserica, pentru au văzut că Biserica Ortodoxă Română este o instituţie credibilă, o Biserică de masă, o Biserică a poporului. Şi aceasta datorită Patriarhului Justinian, care a lăsat bisericile deschise, 9.000 de preoţi au fost la Altare, poporul a avut asistenţă religioasă, iar România a ieşit din comunism ca ţară profund creştină. Acesta a fost miracolul Patriarhului Justinian”.

Pr. Vasile Augustin, vicar-administrativ, a prezentat viaţa şi activitatea Patriarhului Justinian: „În anul 1947, secera şi ciocanul luau locul Sfintei Cruci într-o Românie în care Biserica era încă vie, întrucât nu era primul val de persecuţie prin care a trecut Biserica în două milenii de existenţă. Se cerea ca, la aceste vremuri, ce păreau nesigure, să apară un conducător religios tânăr, cu o minte lucidă, ce putea apăra Biserica cu mult curaj, cu dragoste de ea, de neam şi ţară. Alesul avea să fie Justinian Marina, cel ce a fost întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române timp de aproape trei decenii (24 mai 1948 – 26 martie 1977), care prin diplomaţie şi tenacitate a apărat Biserica de loviturile sistematice ale puterii comuniste, el alegând calea unei rezistenţe camuflate uneori sub un discurs «favorabil» pentru liderii politici de atunci, care încercau să transforme Biserica într-o instituţie neputincioasă, tolerată şi cu un rol nesemnificativ în societate”.
În partea a doua a conferinţei, arhim. Gavriil Burzo a povestit crâmpeie din viaţa de detenţie sub regimul comunist, al cărui scop era de a extermina deţinuţii, prin tratamentele inumane practicate: „După trei ani de zile, mama mea nu ştia dacă sunt viu sau mort. A vrut să meargă la Gheorghiu Dej pe jos, ca să vadă ce este cu mine. A fost convinsă de un profesor din sat să scrie la Direcţia Penitenciarelor. A primit o carte poştală, după o săptămână, că cel în cauză este în viaţă. Atât. De supărare, mama se îmbolnăvise foarte grav. A fost salvată cu greu de la moarte de un medic clujean, după peste şase luni de spitalizare”.