„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Prima ediție a Întâlnirii tinerilor ortodocși bihoreni
La Oradea a avut loc Întâlnirea tinerilor ortodocși bihoreni, prima ediție, eveniment la care au participat peste 700 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani, provenind din 102 de parohii din cuprinsul Episcopiei Oradiei.
La prima întâlnire a tinerilor ortodocși bihoreni care a avut loc sâmbătă, 28 mai, au participat grupuri implicate în activitățile catehetice din parohiile Episcopiei Oradiei. Tinerii au fost însoțiți de parohi și de profesorii de religie din localitățile de proveniență.
Cu acest prilej, Episcopia Oradiei, în colaborare cu Consiliul Județean Bihor, prin Direcţia Social-Comunitară Oradea, Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea şi cu Inspectoratul Școlar județean Bihor au pregătit pentru participanți un program liturgic și cultural-educațional variat.
Tinerii participanți, îmbrăcați în costume populare, au fost întâmpinați de către Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, și au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul le-a adresat tinerilor prezenți un cuvânt de prețuire și de binecuvântare: „Mă bucur mult să văd atâtea chipuri tinere, dar mai ales suflete curate. Auzim foarte mult în zilele noastre expresia «tineri frumoși și liberi», o expresie care este foarte adevărată dacă rămâne sub binecuvântarea lui Dumnezeu și dacă tinerii rămân îmbrăcați în Hristos. În pericopa evanghelică pe care am ascultat-o la Sfânta Liturghie, despre adevăr și libertate, Mântuitorul spune clar și răspicat contemporanilor săi: «Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei și veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi» (Ioan 8, 31-32)”.
„Să rămâneți așa cum sunteți, frumoși și liberi. Depinde de voi, să vă păstrați sufletele tinere și frumoase. Cum? Ferindu-le de păcat. Aveți putere să spuneți nu energiilor negative, distructive ale păcatului. Spuneți nu! Nu sunteți obligați de nimeni, mai ales atunci când conștiință vă cere să rezistați păcatului și ispitei, nu vă lăsați influențați, răspunzând da și căzând în mrejele unei sclavii care la început se anunță a fi dulce, dar apoi se arată a fi extrem de amară. (…) Vă doresc, din adâncul inimii mele, să aveți parte de o viață frumoasă și luminoasă! Să rămâneți frumoși și liberi, cu fruntea sus și demni, indiferent de loviturile care se abat asupra noastră în timpul vieții. Rămâneți îmbrăcați în Mântuitorul Iisus Hristos și veți vedea că prin El veți birui orice încercare, orice ispită și orice neputință”, a mai spus PS Episcop Sofronie.
Festivitate de premiere
După Sfânta Liturghie, s-a desfășurat festivitatea de premiere a elevilor care au obţinut rezultate merituoase la etapele judeţeană şi naţională a olimpiadei de religie, atât pentru învăţământul de masă, cât şi pentru învăţământul teologic preuniversitar şi la concursul naţional interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească”. Cu acest prilej, 75 de elevi merituoşi au fost premiaţi de PS Episcop Sofronie cu obiecte religioase, între care icoane, candele, cărţi de rugăciuni, brelocuri şi metaniere.
A urmat un pelerinaj la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, unde tineri au vizitat mănăstirea și au luat prânzul în trapeza mare.
Ultima parte a întâlnirii s-a desfășurat la Casa de cultură din Oradea, unde a avut loc un spectacol folcloric oferit de elevii și cadrele didactice de la Liceul de Arte din Oradea.
Întâlnirea tinerilor ortodocși bihoreni se încadrează în seria de manifestări organizate de Episcopia Oradiei cu prilejul „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” şi „Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti” în Patriarhia Română.