Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Bisericile din Dridu Snagov, chipuri ale continuității

Bisericile din Dridu Snagov, chipuri ale continuității

Un articol de: Dumitru Manolache - 23 Mai, 2019

Când două locașuri de cult, unul vechi, din lemn, și unul nou, din cărămidă, gata să fie sfințit, stau ridicate în același sat, este semn clar nu numai de statornicie și dăinuire a dreptei credințe, ci și de speranță și continuitate. Căci, atât timp cât credincioșii unui sat mic, așa cum este Dridu Snagov, din județul Ialomița, au dorința și forța necesară de a-și consolida continuitatea prin generația prezentului, viitorul, indiferent cum va arăta el, se va identifica, în primul rând, prin lucrarea ziditoare a Bisericii. 

La marginea câmpiei Bărăganului, în unghiul pe care îl formează confluența râurilor Ialomița și Prahova, se află satul Dridu Snagov. O așezare pitorească, ce seamănă cu un observator ridicat ca un pinten în mijlocul nesfârșitei mări de clorofilă a câmpiei. Satul se pare că a luat ființă în secolul al XI-lea, pe vremea lui Vlad Țepeș, după cum afirmă Alexandru Odobescu, domn care a donat trei mori Mănăstirii Snagov la „Drid”. La început, așezarea număra circa 30-40 de familii și era așezată pe vale. Din cauza deselor inundații care tot înecau casele, cu peste 150 de ani în urmă, sătenii s-au mutat mai pe coastă, adică pe locul unde se află astăzi satul, pe vale rămânând numai bisericuța lor de lemn, ridicată pe un tăpșan.

Istorie și o bijuterie din lemn

Această bijuterie din lemn, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, fusese, se pare, adusă în sat pe cheltuiala căpitanului Nea­gu, din armata lui Alexandru Ipsilanti, după cum reiese din pisania în limba slavonă de la intrarea în biserică. Dintr-o Evanghelie veche, tipărită la București la 1760, donată bisericii de la Dridif în 1761, de către Ivan și Ofelia, locuitori ai satului, reiese că această bisericuță ar data din vremea aceea, ori că pe locul respectiv ar fi existat o altă biserică mai veche, când s-a donat Evanghelia. Informația pare a corespunde mai bine cu datele pisaniei, căci Alexandru Ipsilanti a domnit în Muntenia pe la 1765-1770. Tradiția mai spune că satul Dridu Snagov ar fi fost înființat de români ardeleni din satul Dridif, de lângă Brașov. Aceștia, din cauza asupririlor la care fuseseră supuși de auto­ritățile habsburgice, ar fi trecut în Țara Românească, aducân­du-și cu ei și biserica, și s-ar fi așezat la marginea moșiei Mănăstirii Snagov, unde au întemeiat satul care poartă cele două nume.

Între 1979-1980, în urma construirii barajului de la Dridu, de pe râul Ialomița, bisericuța a fost demontată bucată cu bucată, trans­portată și remontată pe locul unde se află și astăzi.
Părintele Bogdan Gheorghe Negulescu, paroh la Dridu Snagov, Protopopiatul Urziceni, din Episcopia Sloboziei și Călă­ra­șilor, slujește aici din anul 2001. Astăzi, comunitatea are în jur de 140 de familii, cele mai multe alcătuite din bătrâni. 

„Tinerii au plecat spre orașele mari sau în alte țări, pentru a-și face un rost în viață, pentru că în zonă nu sunt locuri de muncă. Slujirea aici nu diferă de slujirea în alte parohii din zona rurală. Dar în parohia noastră, care este îmbătrânită, cu credincioși din ce în ce mai puțini, ca preot, trebuie să cauți să ajungi cât mai mult la sufletele celor tineri care au mai rămas și să-i convingi să-și iubească locurile în care s-au născut, tra­dițiile și Biserica neamului. Și, chiar dacă locuiesc la oraș, să nu uite de unde au plecat și să-și ajute permanent comunitatea”, ne mărturisește părintele paroh.

Biserica nouă

Deși comunitatea este tot mai mică, ea are în prezent o biserică nouă. „Vorbim de o rânduială a lui Dumnezeu. În anii ’48-’52 ai secolului trecut, comunitatea din Dridu Snagov, care pe vremea aceea era mai numeroasă, a dorit să ridice un locaș nou, din zid, chiar aici, unde se află bisericuța de lemn. Au turnat fundația și au pregătit cărămida pentru zidire în două rânduri. Dar cărămida a fost luată de către auto­ritățile comuniste de atunci pentru construirea căminului cultural din Dridu. Eu spun că acest lucru a fost rânduit de Dumnezeu, pentru că dacă oamenii reușeau să ridice atunci biserica dorită, locașul vechi din lemn, o adevărată bijuterie arhitectonică, de o valoare și o însemnătate istorică națională și locală, ar fi rămas pe loc și ar fi fost înecat de apele barajului. Dumnezeu, așadar, a rânduit să nu se ridice la acel moment biserica de zid, ca să fie strămutată această bisericuță din lemn și să fie păstrată casa Sa pe actualul loc. Iar când El a considerat că este momentul să se împlinească visul credincioșilor din sat, a trimis oameni care, cu dragoste de cre­dință, au ridicat noul locaș din cărămidă, adică pe ctitorii Costin Matache, cu familia, și Alin Prelipcianu, cu familia lui.

Așa s-a ajuns la punerea pietrei de temelie a noii biserici în toamna anului 2007. Și apoi, încet-încet, cu eforturi mari, dar uitate precum uită femeia durerile naș­terii, am reușit să o ridicăm și să o pregătim pentru sfințire. Ceea ce s-a întâmplat cu cele două biserici din comunitatea noastră este și un firesc proces de continuitate. Satul românesc, chiar dacă îmbătrânește, dacă își pierde locuitorii, nu moare. Noi, prin binecuvântarea Prea­sfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călăra­șilor, încercăm din răsputeri să men­ținem vie tradiția satului și cre­dința noastră ortodoxă. Ceea ce ne-au lăsat strămoșii prin această bisericuță de lemn, cre­dința permanent mărturisită în ea, ge­nerația noastră o transmite ge­ne­rațiilor care vor veni după noi în biserica nouă, locașul istoric constituind liantul dintre trecut, prezent și viitor”, ne mai spune părintele paroh Bogdan Gheorghe Negulescu. 

Așa se face că, la Dridu Snagov, viitorul poartă chip de speranță prin lucrarea ziditoare a Bisericii.