Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Inima muntelui de sare de la Târgu Ocna
În adâncul pământului, într-un oraş subteran construit în foste galerii ale minei de sare de la Târgu Ocna se află o adevărată catedrală închinată Sfintei Mari Muceniţe Varvara, protectoarea minerilor, şi Sfintei Muceniţe Paraschevi. Amenajată în special pentru a le fi scară spre cer celor care trudesc în pântecele pământului pentru extracţia „aurului alb”, biserica îi primeşte cu drag şi pe turiştii ori pe pacienţii care vor să se reculeagă şi să aducă prinos de rugăciune Bunului Dumnezeu din acest loc binecuvântat.
Oamenii au simţit nevoia să amenajeze locaşuri de închinăciune în cele mai deosebite locuri, de pe cele mai înalte piscuri până în „cele mai de jos ale pământului”. Un astfel de loc binecuvântat este cel săpat în muntele de sare al salinei băcăuane Târgu Ocna, prima biserică ortodoxă amenajată în subteranul românesc şi una dintre cele mai mari biserici de acest gen din lume.
Ca să ajungi la ea, trebuie să urmezi drumul ce şerpuieşte asemenea unui sfredel prin muntele de sare, panouri mari atenţionându-ne după fiecare rotire că am mai coborât un „orizont”. După nouă rotiri în cerc ca într-o „călătorie spre centrul pământului”, ajungi în inima muntelui, acolo unde se află biserica şi baza de tratament.
Senzaţia pe care o ai când îi păşeşti pragul nu e deloc una de locaş săpat în pământ, de grotă, ci că te afli într-o măreaţă catedrală care pulsează viaţă prin toate galeriile.
„În 1992, minerii au ajuns cu exploatarea sării la nivelul IX, unde se află în momentul de faţă baza de turism şi agrement. Conducerea salinei împreună cu minerii s-au gândit să facă aici o biserică în care să se închine, chiar la intrare în orizont, înainte de a începe exploatarea propriu-zisă a orizontului. În acel moment nu erau biserici ortodoxe în saline. Aceasta a fost prima biserică ortodoxă din subteran din Europa, la minus 240 de metri. Mai existau şi alte biserici în lume, însă nu ortodoxe. Acum există mai multe şi la noi în ţară”, ne-a povestit părintele Elisei Roncea, slujitor al acestei biserici.
Sculpturi migăloase din bulgări de sare
Săpat în sare, sfântul locaş este făcut după arhitectura unei biserici bizantine, cu naos, abside, o `turlă” înaltă pe care este frumos pictată o icoană a Mântuitorului - Pantocrator, iar Altarul este despărţit de naos printr-o frumoasă catapeteasmă sculptată în lemn şi adusă aici prin grija vrednicului de pomenire arhimandrit Epifanie Bulancea, fost duhovnic al obştii Mănăstirii Măgura.
Biserica a fost săpată cu multă migală chiar de minerii care lucrau în 1992 la extragerea sării, nu de puţine ori jertfind din programul lor liber pentru a duce la bun sfârşit ctitoria. Au dorit să aibă un loc al lor în care să îşi plece genunchii când intră în şut şi să Îi mulţumească lui Dumnezeu la finalul lucrului. Şi au reuşit să facă o adevărată capodoperă, cum de o mare măiestrie sunt şi toate obiectele de mobilier, sculptate şi ele cu migală tot din bulgări de sare. Sfânta Masă, candele, policandru, tetrapoade, strană arhierească, masă şi tot ce se află aici a fost obţinut prin zgârierea cu migală a blocurilor de sare şi tratate cu un lac special care să le conserve în timp.
În primii ani nu se făceau slujbe cu regularitate în ea, ci doar de hram sau uneori la sărbătorile mari. Din decembrie 2016 a fost numit preot pe seama bisericii părintele Elisei Roncea, care a aşezat rânduielile bisericeşti ca în oricare altă biserică de parohie, astfel că atât turiştii, cât şi credincioşi din zonă vin la Sfânta Liturghie sau la celelalte slujbe săvârşite în ea.
Iar senzaţia când te rogi în acest loc este unică, ne mărturiseşte părintele Roncea. „Au venit nişte părinţi din Sfântul Munte Athos la noi şi s-au rugat, iar la final au mărturisit că a te ruga aici este ca şi cum te-ai ruga în peştera din Betleem. Este o senzaţie deosebită pentru că este o biserică unică. Este ca o peşteră şi în acelaşi timp este ca o catedrală, având în vedere suprafaţa ei foarte mare”, ne-a mai spus părintele Elisei.
Binecuvântarea Sfintei Varvara
O bucurie deosebită a fost trăită atât de mineri, cât şi de clericii şi credincioşii de pe pitoreasca vale a Trotuşului în 2017, când s-a marcat împlinirea a 25 de ani de existenţă a bisericii. Atunci, locaşul a primit un dar de mare preţ, respectiv o părticică din moaştele Sfintei Varvara, prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Părinte Agafangel, Mitropolit de Odessa. Tot în acel an, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, biserica a primit şi al doilea hram, pe Sfânta Muceniţă Paraschevi, pentru a exista şi un hram de vară şi care să fie dedicat tinerilor. Astfel că, pe 26 iulie, în fiecare an sunt aşteptaţi tineri din eparhie pentru a se bucura de această sărbătoare.
Biserica este deschisă în fiecare zi de dimineaţa până seara şi aproape în fiecare zi se află în ea şi părintele Elisei, care se roagă pentru turiştii, ortacii care sfredelesc acest munte, pentru pelerinii care îi calcă pragul şi pentru toţi credincioşii care vin special la slujbe, în fiecare sâmbătă şi duminică fiind săvârşită Sfânta Liturghie, iar miercurea şi vinerea Sfântul Maslu şi alte rugăciuni.
Bază de tratament pentru afecţiuni respiratorii
Mina de la Târgu Ocna este cunoscută de multe veacuri pentru valoroasa marfă ce este extrasă din ea, însă, mai nou, este şi o importantă bază de tratament pentru afecţiuni respiratorii. Pe acelaşi nivel cu biserica se află amenajată pe o suprafaţă impresionantă o bază de tratament în care vin oameni din toată ţara. Este răcoare în ea, temperatura medie fiind de 13 grade, însă nu simţi că e frig. Simţi în schimb din plin cum aerul sărat îţi umple plămânii, iar gustul de sare dispare din gură abia spre seară. Când foamea răzbeşte, vizitatorii îşi pot mânca merindele aduse de acasă la mesele şi băncile special amenajate în acest sens. Ba chiar se poate servi şi un ceai ori o cafea în spaţiile amenajate sau pot cumpăra suveniruri din magazinele de profil. Cei curioşi de istoria sau de topografia minei, de fotografii vechi sau dacă vor să vadă echipamente vechi de-ale minerilor o pot face tot aici, vizitând Muzeul Sării. Cei pasionaţi de sport au la dispoziţie terenuri de baschet, volei sau tenis, pistă de carturi sau se pot odihni pe şezlongurile de pe marginea lacurilor de saramură. Tot în baza de tratament există şi o sală de teatru şi conferinţe ce poartă numele marelui actor Florin Piersic, care a şi vizitat mina şi sala. La suprafaţă există şi un ştrand cu apă sărată, unde turiştii se pot răcori de arşiţa verii şi trata de diferite afecţiuni reumatismale. Accesul în subteran este unul foarte confortabil şi rapid, conducerea minei punând la dispoziţia turiştilor două autocare care circulă simultan din jumătate în jumătate de oră sau chiar mai des atunci când este nevoie, de la ora 7:00 până la 17:00. Nu la fel de uşor, din păcate, se ajunge de la drumul principal ce leagă Oneştiul de Comăneşti până la poarta minei. Din fericire, însă, este o porţiune scurtă de drum, iar priveliştile din subteran fac să uităm de neplăcerile drumului.
