Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Reportaj Un locaş salvat de credincioşi de la demolare şi înec

Un locaş salvat de credincioşi de la demolare şi înec

Un articol de: Dumitru Manolache - 03 Dec, 2014

În muţenia Bărăganului, biserica unui sat îngenuncheat de vremuri, salvată dramatic de la înec de credincioşi în anii comunismului, face ca inima lui să bată în continuare. Părăsit şi îmbătrânit, Săruleşti-Sat din judeţul Călăraşi, prin preotul său, prin locaşul lui de cult, poartă dincolo de rătăcitul prezent mesajul mântuitor al Învierii. O cale a adevărului, pe care Sfântul Nicolae, al cărui hram îl poartă, îşi conduce turma „către păşunea cea duhovnicească şi din izvorul raiului“ o adapă pe ea.

O ploaie potrivnică, prevestitoare de ninsoare, îngheaţă totul până-n orizont. Pale vineţii de apă şfichiuiesc oblic obrajii. Pe o asemenea vreme am refăcut în sens invers drumul de odinioară al soliilor otomane care rămâneau aici, la Sulimanu,  o zi, venind dinspre Dunăre spre Bucureşti. Mai târziu,  comuna din nordul râului Mostiştea a luat denumirea de Săruleşti, de la drumul pe care negustorii cărau spre Dunăre şi mare bolovanii de sare. Spre acest sat uitat ne-am îndreptat şi noi într-o zi mohorâtă de început de iarnă.

Impresionantele icoane

Aici, în această aşezare de câmpie, cu siguranţă mult mai veche decât îi atestă existenţa o hartă militară austriacă de la 1836, credincioşii au ridicat mai întâi o bisericuţă de lemn, care însă a ars. Apoi, la 1850, boierul care deţinea pământurile din zonă a încercat să-i facă slugi pe săteni, promiţându-le în schimb ridicarea unei biserici noi, „mândră ca Biserica Domniţa Bălaşa de la Bucureşti“. Dar sătenii au refuzat trocul şi au decis să-şi ridice singuri biserică. Construirea ei a durat şapte ani. În 1863, s-au pictat doar bolţile, iar la 1893 i s-au adăugat icoanele pe lemn de stejar, de dimensiuni considerabile, deosebit de frumoase, care au fost montate pe pereţi. Se spune că acestea ar fi realizate de Costin Petrescu, cel care a pictat Ateneul Român. Catapeteasma datează de la 1893 şi este sculptată de Petre sau Mihai Babic, artiştii care au realizat mobilierul de la Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti.

Salvată prin credinţă

Odată ajunşi în sfântul locaş, ne-am închinat la icoane, trăgând în piept ca pe un balsam pentru suflet aerul vechi, cu miros amestecat de mucegai şi tămâie, lăsându-ne copleşiţi de frumuseţea aşezată a vechii picturi şi de atitudinea maiestuoasă, protectoare, a sfinţilor din uriaşele icoane pe lemn. Pe masa din faţa Axioniţei, o frumoasă lucrare de la 1893, descoperim într-o altă icoană chipul îndoliat al Maicii Domnului, care adună în sobrietatea şi durerea lui toată muţenia satului.

În 1986, autorităţile comuniste au luat decizia ca biserica să fie demolată şi cimitirul mutat din cauza lacului de acumulare care urma să se amenajeze aici, pe Mostiştea. Atunci, mulţi şi-au dezgropat morţii şi i-au luat cu ei la Săruleşti-Gară, satul vecin în care s-au mutat. Pentru a nu le fi dărâmată însă biserica, credincioşii rămaşi au ieşit în întâmpinarea buldozerelor, apoi au intrat în sfântul locaş refuzând să-l părăsească. În felul acesta au reuşit să amâne demolarea. Ei au spus că mai bine să fie inundat decât să fie distrus. „Este biserica făcută de bătrânii noştri, şi nu o vom părăsi. Aşa cum va fi, să fie!“ Abandonarea lucrărilor de pe cursul Mostiştei a salvat biserica, iar astăzi se poate sluji în ea la fel ca acum mai bine de un secol şi jumătate.

„Parohia aceasta a fost formată din două sate: Săruleşti- Sat şi Sănduliţa. În 2010, a fost împărţită în două. Acum mai avem vreo 300 de suflete, 95 la sută dintre enoriaşi fiind bătrâni. De cinci-şase ani nu am avut nici o cununie. Slujesc rareori câte un botez pe an, în schimb câte 15-20 de înmormântări în acelaşi interval. Săruleştenii sunt oameni simpli, sufletişti, foarte muncitori, dar săraci, ce duc dorul copiilor care au părăsit de mult vatra satului. Cei mai mulţi au rămas singuri, bolnavi şi neajutoraţi, motiv pentru care de multe ori cad în deznădejde. De aceea e greu să-i ridici. Dar aceasta este menirea preotului. Eu mi-am dorit de mic să-L slujesc pe Dumnezeu. M-am mutat din Bucureşti cu familia în această parohie în 1999, când am fost hirotonit. Permanent mă zbat să salvez atât cât îmi stă în putinţă sufletele celor care mi-au fost încredinţaţi. De aceea am rămas alături de aceşti oameni sărmani. Chiar dacă e greu şi de multe ori parcă nici eu nu mai am puterea să rezolv toate problemele, cu rugăciune şi cu încredere în Dumnezeu mergem înainte cu responsabilitate şi dăruire“, ne mărturiseşte părintele paroh Georgian Straton.

Un strigăt de ajutor

Am privit pictura, am admirat icoanele şi catapeteasma, dar simţeam că ceva ne tot strigă. Astfel am descoperit laviţele acoperite cu macaturi şi perne din naos, care ţin loc de strane. De acolo veneau chemările. Aceste laviţe vorbesc cât tot satul la un loc despre oameni, credinţă şi statornicie. Ele cer ajutor pentru ca biserica satului, neînvinsă de comunişti, să nu se năruie din cauza igrasiei ce-i macină pereţii.

„Avem un proiect de hidroizolaţie care ar putea salva biserica. Nu foarte costisitor, dacă ne referim la cei 66.000 lei cât ar costa. Dar aceşti bani nu pot fi niciodată strânşi din parohie. Nădăjduim să găsim un sponsor, un binefăcător care să ne ajute. Am reuşit doar să reparam exteriorul sfântului locaş şi să o acoperim cu tablă nouă“, ne mai spune părintele.

Cu toată tristeţea din sat, oamenii care au mai rămas vin la biserică să se roage pentru sănătate, pentru copii şi nepoţi. Pentru cei şapte copii care trăiesc aici şi care zilnic merg, doi la şcoală şi cinci la grădiniţă, la Săruleşti-Gară şi speră ca Sfântul Nicolae, protectorul lor, să facă o minune şi cu ei. Cu biserica lor. Aşa că se roagă sfântului zicând: „Minune dumnezeiască te-ai arătat, fericite, celor ce alergau la biserica ta, de Dumnezeu purtătorule, de multe feluri de necazuri şi năvăliri izbăvindu-i, părinte, pe cei ce după Dumnezeu, spre tine cu credinţă şi-au pus nădejdea, cântând: Aliluia!“