Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
300 milioane de euro de la Banca Mondială au intrat în conturile României
▲ După cum se arată în preambulul la acordul primului împrumut pentru politici sociale acordat de Banca Mondială, scopurile reformei sunt „consolidarea sistemului de management al cheltuielilor publice, crearea unui tampon pentru atenuarea impactului crizei asupra populaţiei sărace şi vulnerabile şi minimizarea riscurilor unei crize în sectorul financiar“ ▲
Primul împrumut acordat României de Banca Mondială, în valoare de 300 de milioane de euro, a fost transferat marţi către băncile corespondente ale BM, prin intermediul cărora va ajunge la Ministerul Finanţelor. Banca Mondială a confirmat că marţi a fost efectuat transferul reprezentând primul împrumut, în valoare de 300 de milioane de euro, din cadrul programului de trei împrumuturi, în valoare totală de un miliard de euro. Banii de la BM au ca destinaţie sprijinirea reformelor guvernamentale în domeniul fiscalităţii, al protecţiei sociale şi în sectorul financiar. După cum se arată în preambulul la acordul primului împrumut pentru politici sociale, scopurile reformei sunt „consolidarea sistemului de management al cheltuielilor publice, crearea unui tampon pentru atenuarea impactului crizei asupra populaţiei sărace şi vulnerabile şi minimizarea riscurilor unei crize în sectorul financiar“. Primul împrumut, menit să contribuie la diminuarea efectelor crizei economice globale şi să ajute România să îşi reia procesul de creştere şi convergenţă către Uniunea Europeană, a fost aprobat de boardul BM în ziua de 16 iulie. La mijlocul lunii iulie, Consiliul Director al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), parte a Băncii Mondiale, a aprobat primul împrumut pentru politici de dezvoltare, în valoare de 300 de milioane de euro, acordat României, precum şi Strategia de parteneriat de ţară a Băncii Mondiale în România pentru perioada 2010-2013. Aproape 20 de miliarde de euro în total Împrumutul are o scadenţă de 14 ani şi o perioadă de graţie de 13 ani şi jumătate. Un reprezentant al biroului Băncii Mondiale la Bucureşti a anunţat, luni, că instituţia a amânat vizita de evaluare în România, programată pentru finele lunii octombrie, până la formarea noului guvern, la patru zile după o decizie similară a Fondului Monetar Internaţional (FMI). Pachetul de asistenţă financiară în valoare de 19,95 miliarde de euro convenit cu reprezentanţii Comisiei Europene (CE), ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ai Băncii Mondiale (BM) include şi trei împrumuturi pentru politici de dezvoltare în va-loare totală de un miliard de euro din partea BM, ataşate unui pachet de reforme în domeniul sectorului public, inclusiv educaţie şi sănătate, reforme în domeniul protecţiei sociale şi al sectorului financiar.