Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ajutor de minimis pentru cinci feluri de legume
Legumicultorii care vor cultiva ardei, castraveţi, tomate, varză şi vinete în spaţii protejate vor putea primi în acest an un ajutor de minimis de 2.000 de euro/1.000 de metri pătraţi, plafonul total alocat pentru susţinerea legumelor în spaţii protejate fiind de 150 de milioane de lei, a anunţat ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.
Acest program de sprijin va înlocui programul „Tomate în spaţii protejate”, lansat la începutul anului 2017, pentru relansarea producției de roșii, considerate deficitare pe piață și pe care România le importa masiv.
„Am spus că fostul program «Tomata», care s-a derulat pe o perioadă de patru ani, nu va mai continua aşa şi am spus şi care sunt motivele: sumele foarte mari alocate şi efectul aşteptat care nu a mai venit, modul că a fost fraudat (…), dar şi faptul că foarte mulţi legumicultori au cerut ca programul să fie extins la legume în spaţii protejate, nu doar la o legumă. (…) Acum proiectul de HG este în curs de definitivare, în consultare cu mediul asociativ din legumicultură, şi se acordă pentru mai multe legume: ardei, castraveţi, tomate, varză albă şi roşie şi vinete. Se acordă maximum 2.000 de euro pe 1.000 de metri pătraţi pe beneficiar pe an”, a precizat ministrul.
Oros a transmis că în cazul în care plafonul alocat pentru acest program este depăşit, suma se va reduce proporţional la toţi beneficiarii eligibili.
„Schema se va derula prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), ca să fie mai uşor verificabilă şi monitorizabilă, iar controalele se vor face de către comisii mixte APIA şi Direcţiile Agricole Judeţene”, a mai spus Oros. (C. Z.)