Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Americanii nu-şi mai ţin banii în bănci
Vânzările de seifuri din Statele Unite au crescut puternic în ultimele săptămâni, întrucât cumpărătorii încearcă să-şi protejeze valorile rămase sau să pună la adăpost activele sigure în care au investit, precum aurul şi banii, potrivit CNN. "Oamenii sunt pur şi simplu speriaţi. Populaţia este îngrijorată de deprecierea dolarului, jafurile în creştere şi chiar de posibilitatea unor tulburări sociale precum cele din alte ţări", a spus Nancy Bryan, proprietarul companiei Maximum Security, din statul american California. Declinul economic al SUA s-a accelerat puternic în ultima săptămână, după retrogradarea ratingului suveran al ţării de către agenţia Standard & Poor's.



.jpg)