Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Atitudinea față de caritate a românilor
Românii sunt cei printre cei mai generoşi europeni, în condiţiile în care 26% dintre participanţii români la un sondaj realizat în mai multe țări au spus că vor dona şi anul acesta de Crăciun, iar 37% dintre ei vor sprijini financiar organizaţii neguvernamentale, dacă le rămân fonduri după cumpărăturile de sărbători. Unul din cinci europeni nu este interesat să susțină acțiuni de caritate, cea mai mare rată de răspunsuri negative fiind în Germania (30%) şi cea mai scăzută, în România (12,7%).
Potrivit studiului realizat de o aplicație financiară, la care au participat peste 7.000 de respondenţi din şapte ţări europene, dintre care 1.000 din România, doar 23% dintre europeni sunt siguri că vor face donații organizaţiilor caritabile, în luna decembrie. Majoritatea respondenţilor (26%) ar direcţiona o anumită sumă de bani pentru acțiunile de caritate pe care le susţin în mod obişnuit, dar numai după finalizarea cumpărăturilor de Crăciun.
„Datele Revolut confirmă generozitatea românilor: în ultimii doi ani, românii au donat peste 1,45 milioane de euro organizaţiilor caritabile, direct în aplicaţie”, se arată în comunicatul preluat de Agerpres.
Alături de români, şi lituanienii se numără printre „campionii generozităţii” (29% au răspuns că de obicei donează şi o vor face şi anul acesta), precum şi europenii din generaţia Boomers (65+ ani, 28%).
În România, dacă ne raportăm la categoriile de vârstă şi segmentarea regională, respondenţii sub 45 de ani sunt mai generoşi decât seniorii, iar românii care locuiesc în centrul ţării (32%) faţă de cei din alte regiuni.
Crucea Roşie Română este una din organizațiile care se găsesc în Revolut, în funcția Donații, și pentru care oamenii donează direct prin aplicație. Potrivit lui Ioan Silviu Lefter, reprezentantul asociației caritabile, în campania „Umanitatea nu are graniţe”, lansată în februarie, odată cu invazia rusă din Ucraina a fost strânsă suma de 833.000 de euro din donaţiile Revolut şi ale utilizatorilor săi.
La rândul său, Carmen Uscatu, fondator Dăruieşte Viaţă, a subliniat că gestul de a dona poate schimba cursul unor vieți. „Cum este povestea lui Ingrid, 9 ani, şi a mamei ei, Iuliana, care au călătorit 668 km de la Iaşi la Timişoara, atunci când Ingrid a fost diagnosticată cu leucemie”, a menţionat Carmen Uscatu.
De asemenea, HOSPICE Casa Speranţei a adus puțin bine în viaţa a peste 45.000 de pacienţi şi a peste 100.000 de aparţinători cu ajutorul celor care au ales să doneze, prin aplicație sau prin alte metode.
Robert Ion, de la Hope and Homes for Children România, a subliniat, totodată, că pentru un ONG care se îngrijeşte de cei mai vulnerabili copii, prezenţa pe aplicaţiile financiare oferă posibilitatea de a fi aproape de oameni. „Acum, în preajma sărbătorilor, utilizatorii Revolut pot ajuta un copil mai puţin norocos să rămână cu o amintire frumoasă de Crăciun”, a arătat Ion. (C. Z.)