Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Autocar românesc implicat într-un accident în Bulgaria
Patru români au fost răniţi într-un accident de circulaţie în apropierea oraşului bulgar Pernik (la 20 de kilometri din capitala Sofia).
Luni, în jurul orelor 23:30, un autocar cu 45 de turişti români care venea din Grecia şi se îndrepta spre România a derapat, lovind un camion care staţiona. Patru călători din autocar au fost răniţi. Ei au fost internaţi la un spital din Pernik, dar starea lor nu este gravă. La faţa locului au ajuns consulul României la Sofia, Marius Dilof, prefectul şi primarul oraşului, reprezentanţii Protecţiei Civile. Cu ajutorul autorităţilor locale bulgare, turiştii români au fost cazaţi la o cabană din apropiere, iar agenţia de voiaj a trimis un alt autocar care a ajuns deja la Pernik şi urmează să-i transporte pe toţi cei 45 de turişti români, inclusiv pe cei patru răniţi, în România. Condiţiile meteorologice din Bulgaria sunt destul de nefavorabile. Ambasada României de la Sofia recomandă cetăţenilor români să se abţină de la călătorii.