Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Bărbaţii au aşteptări salariale de minimum 2.800 de lei/lună
Aşteptările salariale ale românilor pentru jobul dorit au arătat un salariu minim net de 2.311 lei pe lună în cazul femeilor, cu 500 de lei mai puţin decât al bărbaţilor, care au menţionat că ar dori să câştige cel puţin 2.880 de lei, arată un raport realizat de o platformă de recrutare online.
Românii cu cele mai mari aşteptări salariale au menţionat că îşi doresc joburi în domenii precum import-export, management şi consultanţă sau arhitectură şi design, potrivit raportului eJobs Review&Trends, care face radiografia pieţei din 2016. Transporturile, construcţiile şi producţia sunt domeniile în care bărbaţii au reprezentat peste 78% din totalul candidaţilor, în timp ce domeniile preferate de femei pentru un loc de muncă au fost administrativ (89%), finanţe (87%) şi resurse umane (84%). De asemenea, industriile în care a existat un echilibru între candidaţi, în funcţie de gen, au fost management și consultanţă, chimie și petrochimie, imobiliare. Și poziţiile de internship au fost preferate, în egală măsură, de bărbaţi şi femei.
Companiile care au angajat cel mai mult personal calificat au fost din domeniile BPO (business services, call centers etc.), retail, firmele de IT si companiile din producţie. În ceea ce priveşte specializările, în 2016 au fost deschise multe poziţii în domenii precum vânzări, inginerie, resurse umane, digital marketing, financiar. În total, peste 420.000 de poziţii au fost deschise pe eJobs.ro în 2016, cu aproape 70% mai multe faţă de anul anterior. Candidaţii au căutat cu precădere joburi în domenii precum industrie, IT, finanţe, vânzări şi resurse umane.
Locurile de muncă de pe eJobs.ro cu cele mai multe aplicări în 2016 au fost cele din domeniul vânzărilor, pentru poziţii precum şef de magazin, consultant de vânzări, manager de dezvoltare şi coordonare de zonă, cele mai populare anunţuri din domeniu însumând, fiecare, între 5.000 şi 5.500 de aplicări. Numărul total de aplicări pentru locurile de muncă de pe eJobs a depăşit opt milioane în 2016.
Potrivit raportului eJobs Group, numărul de poziţii deschise în 2016 pe platformele de recrutare online a crescut cu aproximativ 70% comparativ cu 2015, economia adăugând peste 170.000 de angajaţi pe parcursul anului. România a depăşit, astfel, numărul de salariaţi de la finalul anului 2008. Platforma de recrutare online eJobs are peste 3,5 milioane de oameni conectaţi la piaţa muncii şi peste 30.000 de joburi active.
Cât priveşte egalitatea între femei şi bărbaţi pe piaţa muncii, țara noastră se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană şi pe locul 72 la nivel mondial, conform statisticilor Forumului Economic Mondial. Femeile din România continuă să ocupe posturi în sectoarele de activitate prost plătite, iar salariul acestora continuă să fie statistic mai mic decât al bărbaţilor angajaţi pe posturi similare, potrivit Coaliţiei antidiscriminare.
Jumătate dintre românce ocupă posturi slab plătite: asistente administrative, vânzătoare, lucratoare slab calificate sau necalificate. Datele furnizate de INS arată că femeile câştigă în continuare cu 8% mai puţin decât bărbaţii.
„Atunci când participă la un interviu de angajare, multe femei sunt întrebate despre intenţiile lor de a-şi întemeia o familie sau, dacă au deja una, în ce măsură acest lucru va sta în calea obligaţiilor de la locul de muncă. Aceste întrebări puse de angajatori sunt discriminatorii şi arată prejudecăţile acestora: ei presupun că performanţa femeilor ar avea de suferit doar pentru că acestea au o familie”, susține Simona-Maria Chirciu, expertă în discriminare de gen, potrivit antidiscriminare.ro.