Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Campania „Sănătate pentru sate“ în Albești-Paleologu
Douăzeci și doi de voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au desfășurat sâmbătă, 6 mai, o nouă ediție a campaniei „Sănătate pentru sate” în comuna prahoveană Albești-Paleologu.
Acțiunea este cea de-a 45-a ediție a acestei campanii, în cadrul căreia au primit consultații medicale gratuite peste o sută de persoane.
Zece dintre voluntarii implicați sunt cadre medicale specializate în: medicină generală, medicină internă, stomatologie, dermatologie, diabet și boli de nutriție, kinetoterapie, imagistică, psihiatrie pediatrică și de adulți. De asemenea, au participat trei asistenți medicali și personal auxiliar.
Medicul Radu Tudose, care a realizat ecografii abdominale gratuite, a observat depășirea greutății normale la tinerii consultați și a atras atenția asupra problemelor de sănătate care apar din cauza alimentației incorecte.
Echipei de voluntari s-a alăturat de această dată actrița Isabella Drăghici. Aceasta a susținut un miniatelier de activități recreative și educative pentru copiii veniți la consultații.
Artista a declarat că expresia „dăruind vei dobândi” a părintelui Nicolae Steinhardt o ghidează în viață: „Bucuria pe care o ai atunci când dăruiești din timpul tău, din ceea ce ai și ceea ce ești, celor care au nevoie, nu poate fi înlocuită cu nimic. Sensibilitatea față de semeni ar trebui să se transpună într-o practică socială constantă și în politici coerente pentru a completa eforturile remarcabile pe care le realizează slujitorii Bisericii, precum cei de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului”, a declarat Isabella Drăghici.
Scopul Campaniei „Sănătate pentru sate” este de a facilita accesul la asistență medicală primară pentru persoanele din zonele rurale cu posibilități financiare limitate, pacienți cu boli cronice, vârstnici sau alte persoane.